Angajamentele – strategii de manipulare în relații?

27 martie 2016 • Vlad Mureșan

În articolul precedent arătam cum relațiile oneste se bazează pe compatibilități reale, oferind libertate totală, și bucurându-ne de ceea ce primim – fără să avem pretenții, să creăm obligații sau constrângeri.

În realitate acest tip de relaționare este destul de rar, sau se manifestă doar la începutul unei relații. Într-adevăr, există un moment cheie în viața de cuplu când se produce o schimbare fundamentală de atitudini – momentul în care incertitudinea de la început (când nu avem un plan pentru relație) se transformă într-o relație „oficială” (în care există o serie de angajamente și așteptări).

Dar ce este de fapt un angajament?

În momentul în care ofer ceva cuiva, înseamnă ca fac acest lucru pentru că mi-l doresc. Este absurd să promiți că vei respira, sau bea apă. Sunt lucruri care vin de la sine, și le facem pentru că simțim că este ceea ce ne dorim în mod natural. Ce aduce în plus un angajament, pentru niște lucruri pe care vreau să le fac oricum? Nimic. Însă în situația în care (din motive variate) nu mai doresc să fac un comportament (de exemplu să oferim cadouri partenerului) – un angajament mă obliga la acel comportament (adică până la urma am promis ceva, nu?) – chiar și în situația în care NU DORESC SAU NU SIMT SĂ ÎL FAC.

Devine destul de suspect de ce ar face cineva orice fel de angajament, având în vedere că angajamentele și promisiunile se referă la a face lucruri pe care, de fapt, nu doresc să le fac. Un angajament exprimat complet ar suna cam așa: „Îmi place să fac lucruri pentru tine, dar de acum înainte îți promit că le voi face nu doar când îmi face placere, ci și în momentele în care nu îmi face placere, și nu aș vrea să le fac”. Ciudat, nu?

Dacă punem la baza relației angajamentul (și nu momentele plăcute petrecute împreuna – vezi articolul precedent) atunci devine destul de clar că, pe masură ce facem angajamente tot mai multe și mai mari, calitatea relației (și calitatea timpului petrecut împreună) va scădea drastic. Practic, fac din ce în ce mai multe lucruri pe care nu vreau de fapt să le fac. De ce și-ar dori cineva o asemenea relație?

Motivul real pentru care facem angajamente nu are nimic de a face cu propriul comportament. Bineînteles că ne dorim toți o relație în care să facem doar ce vrem și ce ne face placere, și să evităm momentele neplăcute. Însă în același timp ne dorim să asigurăm prezența și disponibilitatea partenerului de a ne face pe plac, la cerere, chiar și atunci când acesta nu își doreste să o facă. Aici apare ipocrizia majoră în relații: ne dorim să fim complet liberi, dar pentru că vrem ca partenerul să fie obligat să stea cu noi, întotdeauna, indiferent dacă se simte bine sau nu, facem un angajament cu motivația implicită de a-l obliga pe celălalt să facă cel puțin același angajament. Câți dintre noi spunem prima dată „te iubesc” fără să ne așteptăm ca celălalt să facă același lucru?

Desigur că devine evident ca sunt maxim câștigat dacă îl oblig pe celălalt la cât mai multe angajamente, în timp ce încerc să obțin cât mai multă libertate. Când întelegem substratul manipulativ al angajamentelor, devine evident ca cea mai „bună” strategie (adică cea din care ieși cel mai câstigat) este să faci promisiuni (pe care în secret să nu le respecți), dar care (promisiuni) te „îndreptățesc” să pretinzi cât mai multe angajamente din partea partenerului. E destul de clar de ce mințim în relații: ca să păstram aparențele că respectăm promisiunile și angajamentele noastre, pentru că asta obligă partenerul la eforturi cât mai mari. Acesta este motivul real pentru care „ne certăm”: Vrem să constrângem partenerul prin vinovăție, în același timp asumându-ne cât mai puțină responsabilitate pentru a evita să fim învinovățiți de celălalt. În viața de zi cu zi aceste strategii sunt discuțiile de tip „cine e de vină”, reproșuri legate de situații și greșeli din trecut (care sunt scoase ca un „as din mânecă”) și evitarea responsabilității față de propriile greșeli prin justificări și acuzarea celorlalți („Da, am mințit, dar tu ai mințit mai mult decât mine!”). Este o luptă surdă pentru putere și profit, pe care nimeni nu vrea să o piardă, și care se instaurează în momentul în care ne facem angajamente și promisiuni. Cu cât aceste promisiuni sunt mai dramatice și mai demonstrative, cu atât relația se va transforma mai rapid în reproșuri, învinovățiri, promisiuni încălcate și minciuni – situație care relevă motivațiile reale de profit ale partenerilor.

În articolul viitor vom vorbi despre modul în care orgoliul afecteaza relațiile, și cum putem să ne îmbunătățim viața de cuplu prin eliminarea motivațiilor de profit și orgoliu.

Înapoi

  • Young and restless spune:

    In momentul in care imi iau un angajament fata de partener, imi iau acel angajament pentru ca vreau acest lucru. Vreau sa ii ofer acel respect de a fi doar cu el/ea si doar pentru el/ea.
    Angajamentele si promisiunile nu se refera neaparat la lucruri pe care nu doresc sa le fac.
    Mi se pare de bun simt sa existe cateva asteptari fata de partener (vorbesc de relatii monogame). Si mi se pare firesc ca nu toate momentele petrecute cu cealalta persoana sa imi creasca nivelul de dopamina/xerotonina/endorfine.

    • Vlad Mureșan spune:

      Esti liber sa oferi absolut orice doresti, inclusiv exclusivitate, nu e nevoie sa faci un angajament in directia asta. De ce ar trebui sa promiti ceva ce oricum iti doresti sa faci?

      Motivul pentru care facem angajamente este ca sa constrangem partenerul sa faca acelasi angajament. Altfel intreaga poveste nu are sens.

      Daca intr-adevar iti respecti partenerul ii vei da libertate sa se exprime asa cum e in realitate si vei aprecia ceea ce iti ofera, fara „asteptari” – pentru ca nu iti datoreaza nimic.

      Fortarea partenerului sa faca ce nu isi doreste sa faca nu este nici pe departe o forma de „respect”, „bun simt” sau „firesc”. Este strict expresia intentiilor mele de a ma folosi la maxim de o persoana (atat cat ma lasa) justificand manevra asta prin „iubire” (care in contexul asta nu inseamna altceva decat obedienta).

      Exista foarte multe persoane care isi doresc sa fie exclusivi in relatii. De ce as cauta pe cineva care nu isi doreste asta, ca apoi sa il/o fortez sa fie exclusiv?

  • Eli spune:

    Bună.
    L am rugat pe prietenul meu sa se lase de fumat și sa încerce sa slabeasca, efectiv nu rezonez cu chestiile astea.
    El mi a depus ca se simte îngrădit, eu spun ca e vb de constientizare.
    Greșesc undeva?
    Care ar fi varianta corecta?
    Mulțumesc anticipat.

    • Vlad Mureșan spune:

      Daca el nu vrea sa se lase (indiferent de motiv) corect ar fi sa ii respecti decizia, nu sa il fortezi sa faca ce vrei tu.
      Deciziile lui sunt ceea ce el este, daca nu ii respecti deciziile, nu il respecti pe el.
      Desigur ca nu esti obligata sa stai in relatie sau sa petreci timp cu el, insa daca decizi sa o faci, trebuie sa accepti ca e decizia ta si ca nu iti datoreaza nimic.


  • Adaugă comentariul tău

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *