Compatibilitatea

Ce înseamnă de fapt compatibilitatea? Cum știm dacă avem un partener compatibil? Putem să fim satisfăcuți complet de o singură persoană?

Compatibilitatea este suma experiențelor pe care le pot împărtăși cu o altă persoană, experiențe care ne fac plăcere la amândoi, în momentul în care se întâmplă.

Când împărtășesc un moment plăcut cu cineva, nu contează statutul persoanei respective, istoria personală sau așteptările noastre față de viitor. Suntem ancorați în prezent, si trăim o stare de calm, sincronizare și “flow”. Comunicarea în această stare este extrem de simplă și directă, nu necesită argumente, justificări și explicații. În plus, ancorarea în prezent duce la o flexibilitate ridicată și atenție la ceea ce se întâmplă pentru a crește calitatea experienței pentru toți cei implicați.

Momentele de compatibilitate sunt momente în care ești sincer cu ceea ce ești, fără să ai așteptări, pretenții sau interese ascunse. Sunt momente în care nu te trădezi (adică nu faci ceva ce nu îți place) pentru a câștiga ceva în viitor, sau pentru a păstra niște aparențe care speri că te vor avantaja.

Aceste momente pot fi absolut orice fel de activități, de la a vedea un film împreună, a face o excursie, curățenie, sex, sau pur si simplu de a împărtăși un moment de liniște.

Atitudinea din momentele de compatibilitate este una de cooperare, care reflectă intențiile si scopurile comune, practic faptul că ne dorim același lucru: să ne simțim cât mai bine. Această intenție presupune (pe lângă faptul ca nu mă trădez) si atenție pentru starea celorlalți implicați în activitate, astfel încât să pot oferi spațiul și confortul necesar ca ceilalți să descopere ce își doresc în ritmul lor.

Astfel doresc să cunosc, să descopăr aceste activități plăcute pentru amândoi, și să le împărtășesc cu recunoștință, fără pretenții și posesivitate.

Orice persoană cu care putem împărtăși o activitate plăcută pentru amândoi este o persoană compatibilă – pe acel domeniu. Devine evident că această compatibilitate este întotdeauna parțială – pe lângă activitățile care ne fac amândurora plăcere, vor exista și activități care ne fac plăcere individual, sau cu alți oameni. Acest lucru este normal și ușor de acceptat atunci când tratez oamenii ca ființe autonome, demne de respect și nu ca obiecte destinate să îmi furnizeze fericire. Această integritate în relații este singura abordare care permite interacțiunea pe bază de compatibilități, și nu pe baza de învinovățiri, profit și competiție pentru putere.

Pot fi satisfăcut complet de o singură persoană?

Absolut. Însă acea persoană ești tu. Tu ești singura persoană cu care ești 100% compatibil, și singurul care are responsabilitatea să îți ofere cât mai multe momente plăcute alături de oameni compatibili. Tu ești singurul responsabil să îți porți de grijă, să iei decizii prin care să îți crești calitatea momentelor trăite, și să te extragi din experiențele neplăcute, drame, conflict, tensiune și relaționări toxice.

Atunci însă când suntem dependenți în relații, nu ne asumăm responsabilitatea propriei fericiri, încercând să înregimentăm alți oameni (prieteni, membrii de familie, partenerul/partenera) să ne facă fericiți în locul nostru – prin angajamente, obligații și compromisuri.

De multe ori punem eticheta „iubire” pe tot acest pachet de obligații și manipulări – ca să pară mai ușor de înghițit pentru cei care nu sunt atenți – și pentru a-i învinovăți și cataloga ca „superficiali” atunci când ne resping sau nu acceptă „termenii și condițiile” contractului nostru (prin care de fapt încercam să îi obligăm să devină responsabili în locul nostru).

Ipocrizia maximă se manifestă în momentul în care îi spun cuiva ca îl/o „iubesc”, însă tot ce caut este un furnizor de fericire de care să mă folosesc cât mai mult, ca să nu mai trebuiască să mă preocupe fericirea mea, și să am pe cine să dau vina când ceva nu merge bine (în loc să îmi investighez alegerile și deciziile prin care m-am pus în situația respectivă).

Este evident că aceste relații bazate pe codependența partenerilor (adică relațiile în care fiecare partener se așteaptă ca celălalt să îl facă fericit) au un deznodământ plin de dezamăgire, frustrare și învinovățiri reciproce.

Soluția onestă este nu să căutăm un alt furnizor de fericire, ci să recunoaștem propria responsabilitate de a ne face fericiți. Apoi, să creăm contexte pline de confort și apreciere pentru a descoperi compatibilitățile naturale dintre noi, adică să ne umplem viața de momente plăcute pe care să le petrecem împreună.

4 thoughts on “Compatibilitatea”

  1. SI totusi, nu putem juca un joc de genul, eu nu iti spun ce vreau spune tu ce esti prima data ca apoi sa ma decid daca te vreau sau nu! Toti oamenii au anumite nevoi constientizate si individualizate la care nu sunt dispusi sa renunte, iar cei care se cunosc cel mai bine stiu ce isi doresc, ce au nevoie, si nu vad gresit sa expui unui potential viitor partener inca de la inceput cine esti ce vrei de la o relatie , ce vrei de la un partener… nu poti sa fii intr-o relatie intr-o continua cursa de testare…. as fi curioasa daca se poate sa imi explicati cum vedeti acest punct de vedere cu punctul de vedere ce l-ati exprimat in acest articol! 😉 Multumesc!

    1. Aici confunzi doua lucruri diferite:
      1. Deschiderea si sinceritatea legata de ceea ce SUNT in realitate: asta inseamna sa recunosc la inceput experientele, greselile si limitarile mele in relatii, cu responsabilitate. Adica orice greseli sau limitari am, sa nu le plasez asupra partenerului, ci sa mi le asum ca fiind responsabilitatea mea. Daca sunt gelos, de exemplu, nu e treaba ta sa imi menajezi gelozia, ci e treaba mea sa lucrez la asta, fara sa iti reprosez tie nimic.
      2. Pretentiile si asteptarile ca partenerul sa imi faca pe plac: Astea in mod evident ar trebui sa le tin pentru mine. Cand imi comunic asteptarile arat ca nu ma intereseaza ce ESTE celalalt, ci doar daca poate sa imi indeplineasca niste nevoi (adica in ce masura ma pot folosi de el).

      Pe scurt: discutiile de la inceput ar trebui sa fie despre ceea ce ESTI tu, nu ce VREI tu. Faptul ca ESTI ceva e o pura informare, insa ceea ce VREI vine cu niste asteptari (si obligatii) din partea lui. Sunt sigur ca sesizezi diferenta de atitudine din spatele acestor abordari.

      Succes!

  2. Am mai citit si alte articole de psihologie care exprimau aceeasi idee: punem fericirea noastra in “cârca” partenerului cand, de fapt, noi suntem responsabili pentru propria noastra fericire.
    Am avut o intrebare la care nu reusesc sa gasesc raspuns si anume cum imi dau seama daca fac asta? Cum stiu daca il consider pe celalalt furnizorul meu de fericire, daca sunt dependenta de el si cum fac sa nu mai fie asa (dependenta aparand inconstient si involuntar).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *