Conflict și compromis în relații

Ce facem atunci când nu suntem de acord? Parerile și nevoile diferite apar destul de frecvent în cuplu, în familie și în relațiile profesionale. Aceste perspective diferite pot duce deseori la conflict, certuri și relatii afectate negativ pe termen lung.

Deși aceste situații sunt extrem de întalnite (toata lumea se așteaptă să existe certuri într-o relație), puțina lume are o strategie care să funcționeze eficient în astfel de cazuri.

Înainte să oferim soluții, e important să înțelegem de ce apare conflictul și ce motivații se află în spatele persoanelor care se ceartă. În cuplu, conflictul apare de obicei după perioada “de miere”, în care fiecare consideră ca și-a întâlnit “jumătatea” și ca acea persoană ne va face fericiți. Astfel, apar o serie de dorințe, care în timp, dacă nu sunt infirmate de partener, se pot transforma în așteptări și, mai apoi, în pretenții.

Desigur că aceste așteptari rigide nu constituie o problemă daca ele sunt într-adevăr confirmate de partener. Însă deseori așteptările noastre sunt fie nerealiste (de ex. “celălalt mă va face fericit”, “nu o să mă mai simt singur”, “vom petrece tot timpul liber împreună”), fie extrem de rigide și nu acceptă excepții (de ex. “celălalt trebuie întotdeauna să îmi spună ‘noapte bună'”, “partenera trebuie să vrea sex atunci când vreau și eu” etc).

În situatiile în care așteptările noastre nu se potrivesc cu realitatea, avem două opțiuni: fie încercăm să schimbăm realitatea, fie ne ajustăm așteptarile la realitate.

Prima opțiune este cea care duce la certuri, reproșuri și situații conflictuale.

Când încercăm să schimbăm realitatea, noi încercam să-l forțăm pe celelalt să facă ceea ce – de fapt – nu vrea sa facă. Această atitudine reflectă motivația noastră de profit, adică faptul că încercăm să ne folosim de partener, să obținem cât mai mult de la acesta.

Daca într-adevar ne-ar interesa bunăstarea lui/ei, am acționa cu înțelegere față de ceea ce își dorește celălalt, fără să forțăm, să manipulăm sau să șantajăm emoțional. Dar când alegem să ne impunem așteptarile (astfel încât să obținem mai mult decat partenerul își dorește să ne ofere), nu considerăm important sau măcar relevant faptul că persoana pe care teoretic o iubim își dorește altceva.

Argumentările și contraargumentarile sunt strategii prin care încercăm să discredităm nevoile celuilalt, pentru a “câștiga” discuția și pentru a ne impune dorințele, în detrimentul dorințelor celuilalt.

Acest “război” pentru putere și profit degenerează deseori în învinovățiri, reproșuri, scoaterea la suprafață a greșelilor din trecut și, în cazuri extreme, se poate ajunge la amenințări, intimidări și agresivitate.

În forma sa cea mai politicoasa, conflictul se exprimă prin compromis și negociere. Deși compromisul pare o soluție utilă pentru dorințele diferite ale partenerilor, în spatele lui se ascunde același război pentru putere – doar că lupta se petrece foarte politicos (mai ales la începutul relației, când vrem să facem o impresie bună).

Atunci când negociem, folosim tot strategii de manipulare, însă unele mai puțin evidente. Ideea de baza e ca motivația noastră este tot orientată spre profit. Adică încercăm sa obținem un compromis care să ne avantajeze, și e evident că orice avantaj pe care îl obțin se traduce într-un dezavantaj pentru partener.

Adică dacă eu câștig, tu pierzi – și nimeni nu vrea să piardă.

Acesta este motivul pentru care compromisul nu este o soluție bună pentru relații: chiar dacă reușim să negociem politicos într-o relație, în timp aceste negocieri vor degenera în lupte de putere, pentru că exprima intenția de a obtine cât mai mult, cu cât mai puțin. Când intrăm în competiție, devine foarte tentant să îndoim regulile, mai ales dacă celălalt nu este atent.

Abordarea onestă și corectă, care crește calitatea relației pentru ambii parteneri, presupune asumarea faptului că în orice relație compatibilitatea nu este niciodată 100%. Cu alte cuvinte, ne dăm seama că ne vom dori deseori lucruri diferite și asta e OK. Scopul, în relațiile oneste, este cooperarea pe acele compatibilități pe care le relevă experiența împreună.

În loc să forțez partenerul să-mi facă pe plac, încerc să îl cunosc cât mai bine, pentru a descoperi lucrurile pe care ni le dorim amândoi.

De exemplu, dacă nu avem nimic în comun în afara pasiunii pentru filmele horror, atunci relația noastră constă doar în faptul că vedem filme horror împreună.

Aprecierea lucrurilor pe care le avem în comun și respectarea diferențelor dintre noi ne va permite să avem o atitudine de colaborare în relație, de descoperire a compatibilităților naturale, și nu una de profit, în care încerc să manipulez partenerul pentru a obține cât mai mult de la el.

Atitudinea de colaborare presupune respect față de partener și revenirea la realitate atunci când ne dăm seama că ne-am ambalat, ne-am grabit și ne-am făcut așteptări nerealiste.

Entuziasmul de la începutul relației trebuie temperat cu o atitudine onestă de cunoaștere si descoperire a celuilalt, nu cu încercarea de a-l obliga (prin angajamente rapide, lingușiri sau manipulări) să devină furnizorul nostru de fericire.

Dacă rezumăm relația la lucrurile pe care le avem în comun, fără să o forțam să fie mai mult decât poate să fie, ne vom simți recunoscători pentru tot ceea ce primim și vom aprecia cu recunoștință atunci când partenerul ne oferă voluntar timpul și atenția sa. Asta înseamnă faptul că ne respectăm partenerul – nu declarații stufoase și promisiuni nerealiste.

În definitiv, toți ne dorim confortul de a fi ceea ce suntem cu adevărat în relații și asta înseamnă că putem spune “nu” și că suntem apreciați pentru ceea ce oferim dezinteresat – pentru simplul motiv că ne face plăcere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *