Adevăratul secret al relațiilor de succes

4 august 2016 • Vlad Mureșan

Dacă îți dorești relații plăcute și durabile cu cei din jur, poți obține asta respectând o singură regulă: cooperarea este opțională.

Dar să începem cu începutul.

Ce este de fapt o relație?

Relațiile dintre doi (sau mai mulți) oameni constă în lucrurile (scopurile) pe care le avem în comun, adică situațiile de viață în care cooperăm, pentru că ne dorim același lucru. Aceste situații sunt ușor de identificat: atunci când facem cuiva o propunere, și primim un răspuns afirmativ, avem de-a face cu o situație de cooperare. Când raspunsul este orice altceva decât „Da”, asta arată că celălalt nu își dorește același lucru ca și mine, deci nu putem colabora pe acel aspect.

Când ne dorim lucruri diferite o colaborare nu este posibilă.

Dacă eu vreau să îmi cumpăr o casă care să îmi placă mie, iar soția dorește să cumpărăm o casă care să ne placă la amândoi, atunci avem scopuri diferite.

Când îmi dau seama că avem scopuri diferite, am două alternative în funcție de intențiile mele:

În primul caz accept situația (incompatibilitate de scopuri) și îmi văd singur de treabă, iar în al doilea caz încerc să profit de celălalt, să-l exploatez, să îl forțez să facă ce îmi doresc eu, chiar dacă asta îl dezavantajează (dacă trebuie să pun presiune e evident că pe celălalt îl dezavantajează – nu e nevoie să forțezi un om să-și urmeze interesele).

Forța și presiunea relevă intențiile de exploatare

Forțez pe cineva atunci când reacționez cu furie sau presiuni în momentul în care sunt refuzat. Este vorba de o atitudine de genul „Nu mă interesează ce vrei tu, fă ce vreau eu altfel o pățești”.

Forțez pe cineva atunci când îmi ascund dorința de a profita în spatele aparentelor de cooperare. Justificările, explicațiile, negocierile și compromisurile sunt doar strategii subtile de a pune presiune, atunci când nu accept refuzul celuilalt.

Forțez pe cineva atunci când mă folosesc de orice altă tehnică înafara exprimării clare și directe a intențiilor și scopurilor mele reale.

Forțarea arată că nu mă interesează să cooperez, ci doar sa obțin cât mai mult de la tine, folosind orice tehnică și exploatând orice slăbiciune.

Cei mai abili dintre exploatatori își vor ascunde intențiile reale în spatele aparențelor de cooperare – ipocrizia nu este altceva decât exploatare sub masca cooperării.

Cum ne dăm seama dacă cineva cooperează pe bune sau este ipocrit?

Exista un element esențial al cooperării reale, care nu poate fi falsificat: cooperarea reală este opțională.

Un om care îți dorește binele (care nu vrea să te exploateze) va încerca să descopere ce anume are în comun cu tine, adică să descopere pe ce aspecte poate colabora cu tine. Restul le va lăsa deoparte.

Un om care vrea să profite maximal de tine (care vrea să te exploateze) va încerca constant să se pună într-o poziție de putere (de exemplu prin a te face dependent de el financiar sau emoțional) pentru a avea cât mai multe pârghii pentru a te constrânge. Vinovăția ta și rușinea ta sunt astfel de pârghii pentru cei care vor să profite de tine. (Te simți vinovat sau rușinat pentru că imaginea pe care ți-ai creat-o este, de fapt, falsă.)

Dacă spun „Cooperarea este obligatorie” nu fac altceva decât să te forțez să faci ce vreau eu. Însă cooperarea reală exclude prin definiție forțarea.

Dacă cooperăm și avem aceleași scopuri, atunci de ce ar fi nevoie să te oblig să cooperezi? Nu e puțin ciudat? E clar ca cel puțin unul dintre cei doi care pretind că cooperează, vrea de fapt să exploateze relația, deci are scopuri ascunse (adică e ipocrit).

Cel mai bine poți să observi intențiile celuilalt în momentul în care îl refuzi.

Orice presiune în fața unui refuz relevă intenții de exploatare.

Bine-bine veți spune, păi asta înseamnă că majoritatea relațiilor mele sunt pline de intenții de exploatare, în majoritatea momentelor.

Exact așa stau lucrurile.

De ce credeți că rata divorțurilor este de 50%? De ce credeți că oamenii se grăbesc să se căsătorească deși rata infidelității în cuplu este între 24% și 75%? De ce ne certăm, de ce facem depresie și atacuri de panică?

Ipocrizia, calculele de profit, frica de a fi descoperiți ca profitori și impostori, rușinea, vinovăția și deprimarea sunt doar consecințele relațiilor pline de exploatare în care ne aflăm. Până când nu ne vom rezuma relațiile la aspectele pe care le avem în comun (adica la cooperare), și până când nu vom renunța să acționăm pe baza intențiilor de exploatare în TOATE relațiile noastre, fie ele de cuplu, familie, prietenie sau afaceri, NU VOM AVEA LINIȘTE. Recunoașterea propriei ipocrizii nu este un pas ușor sau confortabil, însă este singurul mod în care ne putem întoarce la demnitate, prietenie și integritate.

Cooperarea este opțională.

Ce zici?

Înapoi

  • Adela spune:

    Cat ar fi de frumos sa traim doar in relatii lipsite de intentii de exploatare! Ar fi cu siguranta reconfortant. Dar, cum reusim asta intr-o societate in care rata divorturilor e de peste 50%, varsta la care apar tulburarile emotionale e in scadere, relatiile personale se bazeaza pe „beneficiile” care ti se pot intoarce, iar competenta profesionala e definita de „rezultate”, indiferent de mijloacele folosite? Cum ne adaptam la o astfel de societate ignorand ipocrizia si exploatarea?

    • Vlad Mureșan spune:

      E foarte simplu: Alegem sa ne relationam cu ceilalti doar pe baze de integritate (cooperare si sinceritate).
      Nu este usor, insa nu putem pretinde ca oamenii sa coopereze cu noi, atunci cand noi de fapt suntem dispusi sa profitam de ei.
      Munca incepe la propria persoana.

  • Andrea spune:

    Foarte adevarat ceea ce spui; oamenii, prin definitie, sunt niste fiinte egoiste, exploatand cate ceva de la fiecare persoana cu care doreste sa interactioneze; insa exploatarea se opreste in momentul fortarii.. Cred ca pot fi 100% de acord ca este de departe, cea mai frecventa cauza a divorturilor, depresiilor si despartirilor…

    • Vlad Mureșan spune:

      Oamenii sunt prin definitie capabili atat de exploatare cat si de cooperare. Natura umana include ambele strategii. DECIZIA (constienta sau nu) de a exploata este singura responsabila de relatiile toxice in care ne aflam. Exploatarea ESTE fortare, asa cum cooperarea ESTE optionala.

  • Arisztogeiton spune:

    Nu inteleg de cand a devenit compromisuri o strategie de exploatare, prezentata aici ca ceva „rau” sau toxic. Teoria ta prezinta relatiile emotionale si umane dupa regurile neoliberaliste, capitaliste de market-theory. Eu nu cred ca omul social funcioneaza astfel. Teoria ta pare sa presupune posibilitatea de a gasi „perfectiunea” cu cineva. Daca nu e „perfect” partenerul, in loc sa avem compromisuri, mai bine sa rupem relatia? Mi se pare total absurd. Eu nu cred ca suntem in aceasta lume ca sa gasim partenerul perfect. Nu cred ca exista perfectiune de 100%. Aceasta teorie neoloberalista acceptata de unii psihoterapisti cred ca e de fapt, toxic fiindca produce un ideal in care te simti ca niciodata nu esti bun si trebuie intotdeauna sa cauti ceva si mai bun. Asta e toxic.

    • Vlad Mureșan spune:

      Compromisul este toxic pentru ca forteaza relatia sa se extinda peste un aspect pe care cei doi sunt INCOMPATIBILI (vor lucruri diferite). Nu are sens sa ne FORTAM sa facem un lucru impreuna, cand am putea sa il facem CU PLACERE singuri sau alaturi de alte persoane care isi doresc acelasi lucru.

      Nu e nevoie de „perfectiune” in relatii, ci de bun simt. Nu e nevoie sa „rupi” relatia, de fapt nici nu ai ce rupe. O relatie e doar suma compatibilitatilor dintre cei doi, iar faptul ca renunti la compromisuri si negocieri e doar consecinta realizarii limitelor relatiei. Cand accepti relatia ca fiind doar ceea ce aveti in comun, si renunti sa fortezi partenerul sa-ti faca pe plac, relatia va fi una durabila, plina de momente placute. Altfel e doar o lupta pentru putere unde orice tehnica de manipulare e permisa.

      Faptul ca tot cauti ceva mai bun reflecta interesela de a profita maximal de partener si ca nu te intereseaza de fapt bunastarea lui. Nu vad de ce ai da la o parte o persoana care iti ofera chiar si doar cateva minute de relaxare si placere. Reactia corecta in acest caz este recunostinta fata de ceea ce primesti (in definitiv ai putea sa nu primesti nimic) si nu pretentii de stapan caruia i se datoreaza totul.

      • Maria spune:

        Inteleg punctul tau de vedere si totusi nu pot fi de acord.
        Consider ca doi oameni care se intalnesc si au foarte multe lucruri in comun si ajung sa aiba sentimente unul fata de celalalt doresc sa isi ofere unul celuilalt cat mai mult posibil si poti negocia cu celalalt pentru ca tu iti doresti asta, iti doresti sa ii oferi cat mai mult si ai nevoie sa stii ,daca aveti nevoi contrare , care este mai importanta. Nu e nevoie ca cineva sa castige si cineva sa piarda, cantaresti fiecare nevoie(a ta si a lui) ca 2 nevoi care se exclud una pe alta , care sunt ale tale si decideti impreuna.
        Nu exista partener fericit in cuplu daca doar el primeste ce vrea si celalalt doar da, de asta e nevoie de sinceritate si altruism in cuplu , de eliberare de ego… dar nu insemna ca a negocia e gresit. Daca iti doresti sa construiesti ceva solid alaturi de cineva trebuie sa stii sa oferi fara sa simti ca piezi, de fiecare data cand oferi simti ca ai castigat o parte din tine mai aproape, e un lucru foarte greu de reusit deoarece ai nevoie de un om la fel de sincer ,si trebuie ca amandoi sa aveti incredere si sa fiti vulnerabili, sa ai incredere in intentiile celuilalt.
        Nu vei gasi partenerul care sa iti ofere tot ce iti doresti, dar cu sigurata , daca vei fi dispus sa oferi si sa fii vulnerabil vei avea ocazia sa gasesti un om care sa iti dea cat sa fii fericit si multumit si care sa te faca sa iti dai sema ca ti-e deajuns. Asta e valabil pentru oamenii care sunt dispusi sa accepte ca fericirea vine in diferite forme si trebuie sa stii sa o recunosti si sa o celebrezi atunci cand vine. ” Compromisul” asa cum il prezinti tu pare ceva nociv in nicio varianta benefic, cred ca e posibil sa gasesti pe cineva care sa iti fie deajuns, care sa merite sa renunti la niste idei , la niste fictiuni pe care le-ai atribuit unui potential partener cand vine omul real , o existenta irepetabila , un intreg univers , care iti ofera o lumea noua. Trebuie sa stii sa fii fericit in realitatea asta cu ce primesti de la viata si sa nu alergi dupa himere. Nu consider ca solutia ar fi sa ai un partener pentru fiecare nevoie a ta, poate nevoia ta primordiala de a iubi si a fi iubit se refera la un singur om, si asa cum iubesti ai nevoie si sa fii iubit,;cerinta fidelitatii nu e intotdeuna nevoia de posesivitate, pentru unii e nevoia de curat spiritual, celalalt e oricand liber sa plece , dar cat sta sa fie sincer si fidel. Sunt atat barbati cat si femei care pot recunoaste in ei asta, nu esti stapanul celuialt, dar atata timp cat zicem ca e dragoste -sa fie dupa masura amandurora.

        • Vlad Mureșan spune:

          Daca doi oameni doresc sa isi ofere cat mai mult, nu vad ce e de negociat. Fiecare ofera pentru ca isi doreste si ii face placere.
          Un compromis e definit prin faptul ca nu ofer de placere, ci ofer asteptand ceva in schimb.
          Poti sa iti construiesti o relatie bazata pe un schimb (adica pe compromisuri) insa acestea nu au nimic cu lucrurile pe care le aveti IN COMUN. Este o relatie de afaceri (dai ceva ca sa primesti altceva). Conflictele nu sunt altceva decat discutii contradictorii legate de termenii contractului, atunci cand acestia nu au fost discutati de la inceput. Motivele pentru care nu discutam la inceput termenii contractelor (detaliile angajamentului) este pentru ca avem de castigat daca partenerul este convins sa semneze un contract in alb.

          Daca doresti sa iubesti un singur om, ai libertatea sa o faci. La fel cum daca iti doresti o relatie exclusiva ai datoria sa iti gasesti un partener care isi doreste sa fie exclusiv, nu sa constrangi pe cineva sa fie exclusiv atunci cand vezi ca nu asta isi doreste.

          Atunci cand o relatie se bazeaza pe cooperare si EGALITATE, orice diferenta se conciliaza usor. Insa cand vreau sa controlez, constrang si folosesc partenerul orice discutie va fi o lupta pentru putere in care orice strategie de manipulare e permisa.

        • Maria spune:

          Multumesc pentru raspuns, l-am asteptat! Ma regasesc in articolele tale dar sunt si lucruri care imi sunt neclare, nu am comentat doar de dragul de a te contrazice si de a-mi expume ideile ci am dorit sa vad cum rezista argumentele mele. Imi place cum scrii chiar daca nu pot fi intotdeauna in totalitate de acord cu ceea ce scrii.

  • Rares Muresan spune:

    Salut,
    În exemplul pe care l-ai dat cu casa:
    „Dacă eu vreau să îmi cumpăr o casă care să îmi placă mie, iar soția dorește să cumpărăm o casă care să ne placă la amândoi, atunci avem scopuri diferite.”
    Ce este recomandat să faci?
    Îți faci casă cu o altă soție care vrea o casă cum îmi place mie.
    Îmi fac o casă singur cum îmi place mie.
    Sau alte variante.
    Aștept răspunsul tău.
    Mulțumesc!

    • Vlad Mureșan spune:

      Sigur ca exemplul cu casa e simplist, dar principiul poate fi aplicat.
      Atunci cand ma mut cu cineva e important sa evaluez daca avem compatibilitati pentru traiul in comun, insa majoritatea nu isi pun problema compatibilitatilor pentru ca au alte motivatii.
      Cand oamenii doresc sa coopereze, vor gasii solutii de a rezolva orice diferente. Cand ma intereseaza beneficiile si partenerul e doar un mod de a le obtine, conflictul si lupta de putere sunt inevitabile.

  • Vasile Amalia spune:

    Mi-a placut articolul. Multumesc!


  • Dă-i un răspuns lui Maria Anulează răspunsul

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *