Copii cuminți, copii răsfățați

28 februarie 2017 • Vlad Mureșan

Dacă ar fi să împart (oarecum forțat) oamenii în două categorii aș spune că sunt oameni care în copilărie au fost „copii cuminți” și oameni care au fost „copii răsfățați”.

Etichetele acestea descriu o dinamică familiala în care copiii și părinții se influențează în moduri distincte:

Copiii cuminți” sunt cei care care câștigă aprobarea și validarea părintilor prin obediență și supunere. Părinții acestora au o preocupre crescută pentru imagine și-și cresc copiii învățându-i să se preocupe cu ce cred ceilalți despre ei: „ce o să zică lumea daca nu ești un copil cuminte”. Aceștia validează puternic imaginea de sine a copilului prin aprecieri și complimente exagerate: „ești cel mai bun copil din lume”, dar în același timp retrag brusc orice apreciere învinovățind copilul când acesta nu face pe plac părintelui. Copilul învață asocierea dintre aceste etichete și atitudinea părintelui față de sine și interiorizează această imagine de sine care – atenție – este dependentă de aprobarea și aprecierea exterioară.

Cu alte cuvine ego-ul copilului se definește prin: „sunt bun atunci când ceilalți mă apreciază”.

Copilul cuminte este naiv, obedient și ușor de manipulat prin reproșuri și învinovățire, pentru că se identifică cu o imagine de sine pozitivă. În plus nu este conștient de propriile limite, ceea ce îl duce la vinovăție, depresie și negare când este pus față în față cu ele.

În cazuri extreme copiii „cuminți” devin adulți „apărători ai moralității” – strategie prin care își decorează imaginea de sine și alimentează ego-ul fragil. Poziția de superioritate morală le permite să îi forțeze pe alții prin reproșuri și „sacrificii” (pe care nu le-a cerut nimeni), și să îsi ascundă inclusiv față de ei intențiile de exploatare.

Copiii răsfățați” cresc într-un mediu instabil, în care sunt recompensați și pedepsiți în funcție de fluctuațiile emoționale ale părinților. Acești copii devin experți în a detecta starea părinților lor și a-i manipula, profitând de slăbiciunile acestora legate de imagine. Mulți „copii răsfățați” au parinți care au fost „copii cuminți”, usor de influențat prin condiționarea aprobării din partea copilului („nu te mai iubesc, ești o mamă rea” / „ești cea mai bună mamă”). Acești părinți intră des în competiție cu copilul pentru a-și dovedi superioritatea și puterea (și pentru a obține obediența lui), dar fără succes, pentru că ei văd ușor nesiguranța și nevoia de validare a părinților. Deși aparent conflictele părinte-copil par despre „educația și siguranța copilului”, majoritarea sunt conflicte între ego-ul copilului și ego-ul părintelui.

Copilul răsfățat este ipocrit, duplicitar, însă deseori mult mai conștient și deci mai fin manipulator. Atitudinea „nu poți să ai încredere în nimeni” îi face să admire manipulatorii de top cu care intră în relații extrem de distructive.

(Desigur că în realitate distincția nu este atât de clară, fiecare avem câte ceva din ambele tipologii.)

Ce e de făcut?

Dacă sunt „copil cuminte” dificultatea constă în renunțarea la imaginea de „persoană bună” cu care m-am identificat atâta vreme. Trebuie să recunosc că nu sunt atât de bun și corect, precum pretind că sunt. Această realizare este extrem de dureroasă pentru orgoliul pe care l-am alimentat multă vreme prin poveștile pe care le-am spus despre mine.

Exercițiu: listează-ți trăsăturile bune care crezi că te reprezintă, apoi încearcă cu onestitate să găsesti exemple pentru OPUSUL lor. Dacă spui despre tine că ești corect, recunoaște momentele în care ai fost incorect. Dacă asta e dureros, înseamnă că faci o treabă bună.
(Ca fapt divers: dacă dezvoltarea personală nu doare, înseamnă că nu e dezvoltare personală.)

Dacă sunt „copil răsfățat” e momentul să conștientizez că concluzia mea „nu poți să ai încredere în nimeni” reflectă lipsa mea de preocupare în a mă apropia de oameni de încredere, pentru că i-am considerat fraieri și slabi pt că ofereau fără să ceară ceva în schimb. Atunci când tot ceea ce vreau este putere și control, nu pot să găsesc oameni onești și sinceri, pentru simplul motiv că cei onești nu au NEVOIE de putere și control deoarece relațiile lor se bazează pe cooperare voluntară.

Exercițiu: gândește-te la oamenii pe care îi consideri „slabi” sau „neinteresanți” pentru că nu îți validează pretențiile de superioritate și încearcă să conștientizezi momentele în care i-ai îndepărtat deși nu cereau nimic de la tine. Încearcă să te apropii de ei și să îi cunoști. S-ar putea să descoperi că îți pot oferi experiențe plăcute prin ceea ce sunt ei, chiar dacă nu te fac să te simți superior (adică o relație cu ei nu îți validează orgoliul).

Până la urmă ce vrei? Vrei să te simți împăcat sau vrei să te simți superior?

Nu se poate amândouă.

Înapoi

Adaugă comentariul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *