Ești sigur că vrei o relație serioasă?

La ce ne referim de fapt când spunem „relație serioasă”? Care este diferența dintre relațiile „serioase” și cele „neserioase”?

O relație „serioasă” este o relație în care ne simțim îndreptățiți să pretindem ca partenerul să ne facă pe plac, și să își asume rolul de partener oficial, împreună cu obligațiile ce vin cu acest rol.

Cei care se grăbesc să facă un angajament rapid, și își presează partenera să „oficializeze” relația se consideră mai câștigați din această afacere și doresc „semnarea contractului” pentru a-și asigura profitul pe viitor: „Nu vreau să pierd vremea cu o relație care nu duce nicăieri!” – adică chiar dacă relația e placută și mă încarcă de energie, ea este „pierdere de vreme” dacă nu există un contract prin care celălalt să poată fi obligat să îmi facă pe plac, chiar și atunci când nu își dorește asta.

Intenția de a profita de partener se vede și prin faptul că mă folosesc de naivitatea și vinovăția celuilalt pentru a-l constrânge la un angajament. Asta pot face cel mai bine amenințând imaginea de care celălalt s-a atașat: „Doar nu ești genul de persoană neserioasă care nu vrea să se căsătorească?” – adică „ești un om rău, neserios, superficial dacă nu faci ceea ce vreau eu”.

O altă strategie este să îl tentăm pe celălalt să își vândă libertatea pentru sex sau alte „beneficii”:  „Nu fac sex decât dacă suntem într-o relație oficială”. „Te iau în vacanță cu mine doar dacă suntem un cuplu oficial”.

De ce ar fi nevoie de aceste presiuni și amenințări, dacă angajamentul e ceva natural?

Adevărul e că ne dorim să facem un angajament doar atunci când considerăm partenerul mai atractiv sau mai puternic decât noi. Nu ne grăbim deloc să oficializăm relația când ne considerăm superiori partenerului.

Angajamentul este o metodă social acceptată de a controla o persoană pe care o considerăm mai puternică decât noi. De ce ar fi nevoie de promisiuni și angajamente, dacă celălalt se simte bine în compania mea? O să își dorească să continue relația în mod natural, nu?

Singurul motiv pentru care vreau un angajament este ca celălat să nu poată pleca, în momentul în care exact asta își dorește.

În plus, mi se pare destul de probabil ca partenerul să se răzgândească, pentru că stiu că am facut multe din promisiunile mele doar ca să obțin acel angajament.

Însă dacă am „prins” partenerul cu un angajament oficial nu mai trebuie să îmi joc rolul (si pot fi eu însumi), pentru că acum nu mai poate da înapoi. Din acest motiv relația are de suferit în urma căsătoriei: măștile au căzut, și acum vedem cum este partenerul în realitate. În cel mai fericit caz (adica dacă relația e construită pe baze de integritate și libertate) căsătoria nu va avea nici un efect asupra relației partenerilor. Insă de cele mai multe ori efectul casatoriei este dezvaluirea intențiilor reale ale celor doi: obținerea profitului maximal din relație.

Deznodământul inevitabil al „relațiilor serioase”

„Relațiile serioase” se bazează pe angajamente și presiunea socială pe care o folosesc să constrang partenerul să ramână în relație.

Conflictul apare atunci când ne dorim în mod clar lucruri diferite, însă încerc să forțez partenerul să facă ceea ce îmi doresc eu. „Munca la relație”, „iubirea” și angajamentul devin astfel argumentele pe care le folosesc atunci când vreau să te forțez sa faci ceva ce nu vrei în mod natural.

Celălalt îmi va face pe plac (și se va trăda pe sine) doar dacă se consideră mai câștigat din relație – ceea ce arată că și partenerul dorește să profite, și deocamdată îi convine schimbul. Cu cât certurile devin mai aprinse și conflictul mai puternic – cu atât ne considerăm mai mult într-o poziție de putere (adică presupunem că partenerul nu poate ieși din relație) – și cu atât vom avea pretenții mai mari.

Orice compromis, orice negociere politicoasă de la începutul relației va degenera în lupte pentru putere ce vor conține tot mai multe manipulări, șantaj emoțional si agresivitate. Este inevitabil, având în vedere intențiile cu care s-a început relația.

Oficializarea relației e doar o strategie de a obține controlul asupra unui partener pe care îl consider superior, și care mă validează. Desigur că dacă îmi dau seama că m-am înșelat, și de fapt partenerul nu este atât de grozav (adică m-a păcălit el pe mine) „iubirea” dispare foarte subit și îmi iau tălpășița.

Un alt deznodamant, și probabil cel mai întâlnit la „cuplurile de succes” ține de trădarea propriei ființe la ambii parteneri, și compromiterea propriilor nevoi pentru imaginea socială și validarea poziției de superioritate. Sunt aceia care cooperează (!) doar pe menținerea imaginii sociale, în rest fiind doi străini care abia se suportă. Imaginea publică este impecabilă, desigur.

Cum arată „relațiile neserioase”?

Prin relațiile „neserioase”, așa cum spune și numele, nu caut validarea socială și aprobarea societății, și de aceea nu pot pretinde partenerei să îmi facă pe plac, atunci când ea nu își dorește asta. Asta mă pune în situația delicată de a-i oferi o experiență placută, confort și relaxare, dacă doresc să-și împartă timpul cu mine, având în vedere că nu pot să o constrâng prin vinovăție și amenințări la imagine.

Neexistând garanții sau vreo presiune dată de asumarea unui angajament, amândoi vor face ceea ce simt că au nevoie în fiecare moment. Acolo unde va exista o compatibilitate reală, timpul petrecut împreună va fi plăcut, și amândoi vor căuta să repete experiența în mod natural.

Dacă însă în urma abandonării manipulării, presiunilor sociale și a obligatiilor, partenerii nu mai doresc să petreacă timp împreaună, înseamnă că de fapt nu aveau mare lucru în comun, înafara preocupării cu imaginea proiectată în societate.

Așa-numitele “relații serioase” sunt deseori doar lupte surde pentru putere între indivizi care se folosesc de orice strategie pentru a constrânge partenerul sa le facă pe plac. Însă doar pentru că o strategie este permisă social, nu înseamnă că este o idee bună. Ipocrizia și intenția de a profita la maxim de partener ne vor conduce spre relații cu persoane care vor exact același lucru, iar deznodământul relației va fi pe măsură.

4 thoughts on “Ești sigur că vrei o relație serioasă?”

  1. ”Oficializarea relației e doar o strategie de a obține controlul asupra unui partener pe care îl consider superior, și care mă validează.”

    Salutare. Aici e vorba si despre persoanele care insista sa il/o prezinte pe iubit/a prietenilor? Eu o vad tot ca pe un fel de ”oficializare”.

    Multumesc anticipat. 🙂

    1. Da, daca insist sa imi prezint prietena (atunci cand ea nu isi doreste asta), inseamna ca ma simt validat de ea, si o folosesc pentru a-mi alimenta orgoliul si superioritatea (in fata prietenilor).

      1. Dar cand dupa 5 ani, prietena vrea sa cunoasca parintii lui (despre care el vorbeste deschis, insa niciodata nu a aratat nici macar o fotografie – exceptie facand nepotul lui, pe care l-a prezentat in fotografii), si el continua sa amane aceasta intalnire?

        1. In mod evident el nu isi doreste sa o prezinte iar ea forteaza o intalnire in speranta ca proiectiile ei legate de viitorul relatiei vor deveni realitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *