Ce este iubirea autentică?

Ce am învățat despre iubire
sau
O poveste lungă și plictisitoare despre iubire

Exista puține cuvinte folosite cu atâta ipocrizie și perversitate ca și cuvântul “iubire”.

Sensul inițial, acela de a vrea binele unui om, este aproape inexistent în discursul majorității care vehiculează declarații, angajamente și dovezi de “iubire”.

În primul rând nu poți să vrei binele unui om fără să știi în ce constă acel bine.

Nu poți să știi ceea ce este bine pentru cineva, atâta vreme căt nu înțelegi ce este bine pentru tine. (Adică nu poți să iubești pe cineva pâna nu știi să te iubești pe tine).

Concret asta înseamnă să înțelegi că trebuie să îți hrănești sensibilitatea și conștiința pentru a te simți împlinit și împăcat în viață (sau ca să te simți iubit de viață).

Și mai concret asta înseamnă să te apropii onest și vulnerabil față de ceilalți, respectându-le libertatea absolută și fiind recunoscător pentru absolut orice fărâmă din timpul și atenția lor pentru că – și aici este esența – nimeni nu îți datorează nimic.

Când simți că ți se datorează ceva – este pentru că tot ce ai oferit a fost doar un mod de a-ți garanta la schimb beneficiile pe care le urmăreai de la început.

Faptul că vrei ceva nu este iubire. Iubire este să oferi (atunci când ai un preaplin, adică ai de unde să oferi) pentru singurul motiv că vrei binele celuilalt. Adică ofer pentru că pot și pentru că vreau să-ți fie bine. Atât.

Înțelegi acum de ce iubirea reală e atât de rară. Poate chiar ți se pare că așa ceva este imposibil și că toți urmăresc ceva în schimbul “iubirii” lor.

Eu înțeleg la ce fel de experiențe ai fost expus ca să ajungi la aceasta concluzie:
(Concluzia la care mă refer e că iubirea e un schimb, o tranzacționare de beneficii sau compromisuri.)

a) Părinți care îți oferă acceptare și înțelegere doar dacă te supui scopurilor lor prin care urmăresc să își confirme imaginea socială și superioritatea în fața celorlalți.

b) Un sistem de educație iresponsabil (care nu își investighează măsura în care chiar antrenează competențele necesare pentru o viață și o carieră împlinită) și corupt de motivații financiare (mafia meditațiilor, diplomele și acreditările vândute en gros, resursele risipite pe “cercetarea” făcută doar pentru avansarea în grad, etc). Poți să supraviețuiești acestui sistem (și implicit să lucrezi pe un salar decent) doar dacă ești obedient și nu deranjezi ipocrizia instituționalizată cu întrebări incomode.

c) O industrie media care idealizează o relaționare de cuplu inconștientă bazată pe povești superficiale de “iubire” care promit că dacă îți compromiți libertatea vei găsi pe cineva care să îți satisfacă toate nevoile, mai ales nevoia de a te simți important. Desigur că dacă îți asumi această strategie te așteaptă inevitabil fie dezămagirea și suferința prăbușirii iluziilor de importanță, fie resemnarea în plictiseală și păstrarea aparențelor.

În urma acestor experiențe formative de viață înveți: (1) că singurul mod de a supraviețui între cei care urmăresc să profite de tine este să îți reprimi sau cenzurezi sensibilitatea (ceea ce simți) și conștiința (ceea ce e autentic și corect) și (2) că succesul în viață înseamnă să negociezi un preț bun în schimbul libertății sufletului tău.

Pentru ce ești dispus să îți vinzi sufletul? Pentru o imagine care te face să fii acceptat sau invidiat de cei cărora nu le pasă de tine? Pentru control, putere sau bani – care te fac să devii tot mai cinic, frustrat, ipocrit și anxios?

Ce NU este iubirea

Dependența nu este iubire.
Când cineva îți spune “nu pot trăi fără tine” sau “tu ești totul pentru mine” – tot ce îți spune e ca nu e în stare să își facă singur o viață care să îl mulțumească, și că preferă să fugă de responsabilitatea propriei fericiri, într-o relație care să îl salveze de efortul de a deveni independent și matur. Poți să te simți validat și superior în rolul de salvator, dar vei plăti cu compromisuri și trădare de sine orice trecător sentiment de importanță.

Frica de singurătate nu este iubire.
Când motivul pentru care cineva intră într-o relație este frica de a “rămâne singur” te asigur că de fapt vrea o relație de dependență (vezi mai sus). De fapt “nu vreau să fiu singur” se traduce prin “nu vreau să fiu singur responsabil de viața și fericirea mea”. Ghici ce înseamnă maturitatea? Fix a-ți asuma deplina și completa responsabilitate pentru propria viață.

Pretențiile de stăpân (posesivitatea) nu sunt iubire
Cea mai toxică și profund incorectă consecință a condiționării societății în care ne formăm este posesivitatea (pretențiile de stăpân). Asumția cum că este ok să deții și să folosești un om – asemenea unui obiect destinat să-ți satisfacă o nevoie – este cauza celor mai grave agresivități și crime din cuplu.

Acest mod incorect de a te raporta la un om (ca la un sclav) începe discret în momentul angajamentului și se acutizează pe parcursul relației cu fiecare compromis, cu fiecare trădare a ceea ce simți pentru un câștig de imagine sau alte beneficii. Suferința cauzată de propriile compromisuri cere să fie compensată (răzbunată) cu alte compromisuri din partea partenerului – iar relația se transformă într-o luptă pentru puterea de a controla, puterea de a pretinde cât mai multe compromisuri (trădări de sine) de la celălalt. În relațiile în care unul din parteneri e complet dependent și celălalt extrem de posesiv se întamplă cele mai mari atrocități.

Toate aceste slăbiciuni și incorectitudini sunt acoperite de către cei ipocriți sau inconștienti cu declarații de “iubire” care fac ca acest cuvânt să nu mai însemne nimic util.

De ce ne este iubirea inaccesibilă

Iubirea autentică (în sensul de a vrea binele celorlalți, de a oferi fără a te aștepta la ceva în schimb) ne este complet inaccesibilă nivelului nostru de conștiență.

De ce?

Nu poți iubi dacă nu ai ce să oferi
A vorbi despre iubire când tot ce ne dorim e să scăpăm de singurătate e ca și cum am vorbi despre donații generoase atunci când suntem săraci lipiți pământului. Majoritatea cred că oferă iubire atunci când tot ce oferă este “oportunitatea” de a fi slujiți în toate capriciile lor. În realitate nu poți oferi nimic în relații înafară de ceea ce ești. Iar tu ești aspiratiile și motivațiile tale care se văd în situații cu miză, nu imaginea și cuvintele goale. Atunci când ești imatur, orgolios, inconștient și dependent nu poți oferi decât imaturitate, orgoliu, inconștiență și dependență. Iar asta nu este iubire.

Nu poți iubi dacă nu oferi GRATIS (fără așteptări)
Dacă ceea ce oferi vine cu orice fel de așteptare (de a primi recompensare sau recunoștință) atunci nu oferi pentru binele celuilalt, ci pentru răsplata pe care o urmăreai din start. Nu e nimic gresit în această tranzactie (cu condiția ca detaliile schimbului să fie clarificate la început) – dar afacerile nu sunt iubire. Orice compromis, strategie de negociere sau conflict de interese reflectă o relație de afaceri, în care se urmărește strict profitul.

Nu poți iubi dacă nu-ți poți purta singur de grijă
E ridicol să pretinzi că poți oferi cuiva – ceva ce nu-ți poti oferi nici ție. Cum poți îngriji bunăstarea, independența și maturizarea cuiva, când nu știi sa iei decizii prin care să devii TU pe termen lung împlinit, independent și adaptat la viață? Cei care se perpelesc de lipsa “iubirii” sunt cei care de fapt cer să fie îngrijiți atunci cand nu vor să-și asume responsabilitatea maturizării.

Nu poți iubi dacă nu respecți libertatea absolută a celorlalți
Atunci când “iubirea” începe cu un contract prin care părțile sunt obligate să ofere indiferent dacă simt să ofere sau nu, tot ce vreau este să am garanția că beneficiile de care ma bucur vor continua să îmi vină, indiferent de voința și sentimentele partenerului. Asta înseamnă că anulez libertatea de decizie a celuilalt (adică nu îl las să aleagă dacă simte să îmi ofere) – și îl oblig să ofere chiar și atunci când nu mai simte să o facă. Dacă presiunile, manipularile și constrângerile mi se par acceptabile, înseamnă ca tot ce vreau e să profit de slăbiciunile partenerului pentru a obține niște beneficii. Pretențiile de supunere și obediență (mascate într-o imagine de “om serios”) sunt cel mai profund incorect mod de a te raporta la o persoana.

Transformarea interioară obligatorie celor care vor să iubească

Curațarea de superioritate, posesivitate și control
Când conștientizezi că ai avut modele în dezvoltarea ta care te-au manipulat, controlat și folosit pentru propriile interese, vei înțelege că suferința, neîncrederea și agresivitatea ta vin din aceste experiențe. De asemenea vei întelege că inconștient ai preluat aceleași strategii incorecte (ce altceva puteai să înveți?) și ca relațiile autentice pe care ți le dorești sunt un capăt de drum care începe cu recunoașterea acestor incorectitudini. Un psiholog onest (adică unul care a parcurs același proces de transformare cu sine) te poate ajuta să descoperi și constientizezi unde greșești.

Onestitate față de ce simțim – până la capăt
Dincolo de nevoia unora de a li se confirma iluziile de importanță, avem o responsabilitate față de sufletul nostru să fim onești cu ceea ce simtim, chiar dacă adevărul rănește iluziile și orgoliile celor superficiali. Pentru a te simți acceptat de ceilalți trebuie mai întâi să înveți să te accepti tu însuți. Sa te accepți înseamnă să recunoști fata de tine adevărurile pe care le percepi prin senzațiile, sentimentele, atracțiile și intuiția ta. Apoi să recunosti cu curaj aceste adevăruri față de cei care simți că sunt interesați de adevărul tău, pentru că doar aceștia sunt interesați cu adevărat de tine. Cei care pleacă dupa ce află adevărul nu au fost interesați de tine, ci doar să se folosească de compromisurile (trădările) pe care le făceai până atunci. Doar fiind vulnerabil și onest ai ocazia să afli cine sunt cei din jur și ce doresc de la tine.

Respectul pentru libertatea și alegerile celorlalți
A respecta alegerile și libertatea celorlalți înseamnă recunoașterea faptului că fiecare suntem responsabili atât de propriile decizii cât și de consecințele acelor decizii. Asta înseamnă să îți asumi că e responsabilitatea ta să te îndepărtezi de orice comportament incorect, recunoscând libertatea celuilalt de a alege să se comporte incorect. Încercarea de a-i schimba pe ceilalți nu va duce decât la frustrare și dezamagire când ignori refuzul celuilalt de a se comporta corect. Fii atent la deciziile din prezent și lasă promisiunile și planurile deoparte.

Dacă ne dorim relații bazate pe onestitate, libertate și recunoștință pentru orice primim GRATIS (adică relații de iubire autentică) atunci avem nevoie de o transformare interioară care înseamnă să iei DECIZII prin care îți urmezi sensibilitatatea (ceea ce simți) și conștiința (ceea ce e autentic și corect), și să renunți la posesivitate, superioritate și competiția pentru putere. Doar trecând prin această transformare poți să te apropii și să-i recunosti pe cei care au facut aceleași alegeri.

Te încurajez cu drag și entuziasm să dai o șansă acestei transformări.
Sufletul tău are nevoie de ea ca de aer.

Programează o ședintă de consiliere

8 thoughts on “Ce este iubirea autentică?”

  1. Mulțumesc pentru “hrana” limpezirii e ceea ce vreau, pot și trebuie să schimb în continuare la mine pentru a mă dezbraca de iluzii, pretenții și auto-amăgire. Este despre prea-plinul necondiționat al bucuriei echilibrului meu.

    Îți multumesc, Vlad!

    George

  2. Vă salut…
    spuneti asa
    ,,Faptul că vrei ceva nu este iubire. Iubire este să oferi (atunci când ai un preaplin, adică ai de unde să oferi)
    pentru singurul motiv că vrei binele celuilalt.
    Adică ofer pentru că pot și pentru că vreau să-ți fie bine. Atât,,
    -Atunci în cazul în care eu ofer ceva simplu unei persoane, femeie…neconditionat, si ea dă de înteles , spune că nu are nevoie să-i ofer ceva, te tratează rece…ce să înteleg,
    ce părere aveti ?!
    Bineînteles că nu oferi cu forta.
    ,,Înțelegi acum de ce iubirea reală e atât de rară.
    Poate chiar ți se pare că așa ceva este imposibil și că toți urmăresc ceva în schimbul “iubirii” lor,,
    -Probabil asa gândeste si persoana căreia i-am oferit …
    că urmăresc ceva …dar după cum a reactionat,
    n-am s-o mai deranjez…o să-mi văd de viata mea.

    1. Daca te surprinde ca te trateaza “rece” inseamna ca totusi te asteptai la o forma de “caldura” (sau recunostinta) din partea ei.

      Daca a reactionat vizibil deranjata inseamna ca ai evaluat gresit interesul ei pentru oferta ta, si situatia asta cere sa-ti asumi perceptia incompleta.

      Sigur ca cei traumatizati pot vedea intentii de control sau exploatare chiar si in gesturi dezinteresate, dar inainte sa aratam cu degetul ar trebui sa fim atenti la nemultumirea din noi care ne indica ca mai avem totusi ceva asteptari.

  3. ,,Daca te surprinde ca te trateaza “rece” inseamna ca totusi te asteptai la o forma de “caldura” (sau recunostinta) din partea ei,,
    -Asta e părerea dumneavoastră, eu nu mă asteptam la nimic din partea ei !
    ,,Daca a reactionat vizibil deranjata inseamna ca ai evaluat gresit interesul ei pentru oferta ta, si situatia asta cere sa-ti asumi perceptia incompleta,,
    -Care interes al ei ?! ce, trebuia să ofer ceva cuiva
    doar dacă acea persoană se arata interesată de
    mine cumva ?!
    ,,Înainte sa aratam cu degetul ar trebui sa fim atenti la nemultumirea din noi care ne indica ca mai avem totusi ceva asteptari,,
    -Eu nu arăt cu degetul doar prezint o situatie
    si nici nu am spus că sunt nemultumit ori că as
    avea minime asteptări.
    Când ti-e drag cineva oferi cu drag.

    1. ,,Sigur ca cei traumatizati pot vedea intentii de control sau exploatare chiar si in gesturi dezinteresate,,
      -Intentiile de control pot veni din partea persoanelor
      care ti-au simtit ,, slăbiciunea,, că le placi,că le oferi ceva ?!

  4. Salut Vlad!
    Am început să-ți citesc articolele tale de puțin timp. Am aflat de tine de la o prietenă bună.

    Sincer să-ți spun, mie mi se pare o “paradigmă” nouă tot ce citesc aici. Îmi place ce citesc, înțeleg ce scrii, mi-ar plăcea să pot aplica ce spui, dar îmi vine foarte greu să cred că multă lume vede lucrurile așa. Am impresia că majoritatea oamenilor se află în relații care sunt pline de compromisuri, angajamente, constrângeri, așteptări, etc. Văd asta la toate relațiile prietenilor mei sau chiar la relația mea.

    Am impresia că societatea crede că e complet normal să ai așteptări din punctul în care se oficializează relația. Ca și cum “No gata, amu’ ești al meu, apăi mă aștept la anumite lucruri de la tine”. Cred că e o chestie în conștiința comună a societății.

    Întrebarea mea: Dacă mă trezesc într-o relație în care bifăm toate problemele clasice menționate de tine… ce fac? Nu e normal să mă aștept să schimb pe cel de lângă mine. Să încerci să o faci mi se pare extraordinar de greu, din experiența mea oamenii schimbându-se doar când vor ei cu adevărat sau când îi forțează viață – nu când vrea altcineva (partenerul). Oricum, nu e fair. Deci ce fac? Accept partenerul? Plec? Nu cred că acuma că am citit niște articole știu să mă comport exemplar și fair. Încă cred că sunt un produs al lucrurilor pe care le-am învățat prin imitare de la cei din jur.

    Mulțumesc pentru ideile noi!

    1. Toți suntem produsul condiționărilor părinților, ale sistemului educațional și ale societății – atunci când acționăm inconștient.

      Însă din momentul în care îmi dau seama că mă comport incorect în relații (forțez, controlez, mint, manipulez) pot să aleg conștient să mă opresc, și să mă comport corect, demn și integru, să respect libertatea și alegerile celorlalți, în loc să acționez inconștient, pe baza condiționărilor și a educației.

      Dacă tu observi că poți face această schimbare în tine (chiar dacă e greu la început) înseamnă că și alții o pot face. Când înțelegi că relațiile tradiționale (bazate pe control și duplicitate) nu au nicio șansă la încredere, satisfacție și pasiune pe termen lung, înțelegi că integritatea nu mai este o opțiune pe care o poți ignora multă vreme.

      Chiar daca doar 1% din populație aleg calea libertății și onestității în relații merită să faci tot ce poți ca să devii omul care îi poate recunoaște și le poate câștiga increderea.

      Pe lângă asta, așa cum tu înțelegi valoarea acestor idei chiar dacă nu le-ai aplicat încă, sunt destui oameni care sunt dispuși să dea o șansă onestității când trăiesc momente plăcute alături de oameni care și-au recuperat integritatea (adică care au făcut această transformare interioară).

      Însă atunci când oamenii înțeleg ceea ce este corect în relație, și totuși aleg calea controlului și manipulării, nu ai altceva de făcut decât să respecți alegerea lor CONȘTIENTĂ și să îți vezi de treaba ta.

      Pe scurt: sunt destui care sunt deja destul de departe pe această cale, și sunt mult mai mulți dispuși să dea o șansă când văd maturitate și o conștiință trezită în partener.

      Treaba ta este să fii sincer și autentic, să nu mai faci compromisuri, să explici ceea ce ai învățat partenerei, și să o lași să aleagă cum vrea să relaționeze. Apoi să fii atent la alegerile ei (acum conștiente) și să te apropii sau îndepărtezi in funcție de ce simți.

      Sigur că recuperarea integrității în cuplu este complicată și cere abordarea dependențelor, posesivității, manipulării și ipocriziei care sunt standardele în prezent.

      Dacă vrei să știi mai multe îți recomand cărțile lui Cristi Popan, sau să mă contactezi pentru o ședință online/offline.

      Succes!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *