Manipularea prin vinovăție

Probabil cel mai întâlnit mod de a presa un partener sau un membru de familie este manipularea prin vinovăție.

Desi efectul acestor strategii de manipulare este extrem de nociv pentru orice relație, în spatele lor se pot ascunde compatibilități reale, și ocazia de a redescoperi o relație pe baze noi de încredere și responsabilitate. Dar până acolo e cale lungă.

Înainte de a oferi soluția pentru aceste strategii, e important să înțelegem ce reprezintă ele. Când cineva ne manipulează, acea persoană încearca să ne forteze să facem ceva ce de fapt nu ne dorim să facem. Aceste constrângeri pot apărea sub formă de îndepărtări demonstrative, reproșuri, amenințări și intimidări, și orice alt fel de teatru dramatic. Esența acestor demonstrații de putere constă în jucarea rolului de victimă pe de o parte, și confirmarea dependenței celuilalt pe de altă parte.

Rolul de victimă

O persoană care se victimizează încearcă să plaseze responsabilitatea pentru propriile emoții în brațele celuilalt. Astfel, dacă mă simt gelos, nesigur sau doar plictisit, înseamnă că tu ai greșit în vre-un fel, și tu ai datoria să mă scoți din acea stare, practic să-mi rezolvi problema pe care tu mi-ai cauzat-o. Rolul de victimă constă în neasumarea responsabilității propriei fericiri (adică responsabilitatea de a mă face fericit prin deciziile mele) încercând să recrutez pe alții pentru jobul de a mă face fericit, astfel încât să pot sta pe spate, justificând manevra aceasta prin “iubire”. (De ex. “Dacă mă iubești nu mă vei face să sufar” “Doar tu mă poți face fericit”) E evident că iubirea nu are nimic de-a face cu toată povestea. Nimeni nu mă poate face fericit sau nefericit. Eu îmi cauzez aceste stări, prin deciziile pe care le iau în mod constant, cum ar fi decizia de a sta într-o relatie toxică, sau de a mă îndeparta de orice momente care îmi cauzează suferință.

Dependența

Ca să mă pot asigura că celalaltă persoană își va face jobul conștiincios și fără să se împotrivească este important să îmi confirm puterea asupra ei, prin dependența pe care această persoană o are față de mine. Astfel îmbufnările, amenințările cu despărțirea sau chiar cu sinuciderea nu sunt altceva decat jocuri de putere prin care îmi confirm dependența partenerului, dacă el cedează acestor presiuni (ceea ce se întamplă cel mai des). Desigur că deseori și partenerul se victimizează și se plange de cum se comportă celălalt, în loc să ia decizia de a se îndepărta de aceste comportamente. (Adică nu e treaba mea să îmi fac viața mai liniștită și să evit dramele, ci e datoria ta să încetezi). Dependența și evitarea responsabilității propriei fericiri se manifestă astfel în ambele direcții.

Soluția pe care o recomand în continuare poate parea extremă, dar vă provoc să o urmați până la sfârșit, pentru că ceea ce se va întâmpla daca o veți face vă va surprinde.

Cum scapi de învinovățiri? Simplu: le ignori.

Ignorarea învinovățirilor este singura strategie prin care se pot sparge dependențele, și prin care se poate ajunge la o relație placută și lipsită de manipulări. Problema e că singurul mod de a ajunge acolo implică escaladarea conflictului, iar asta poate fi extrem de neplăcut, mai ales dacă manipulările prin vinovăție au fost practicate mult timp în cuplu. Iată ce se va întâmpla:

(1) Primul nivel constă în “glumițele inocente” prin care “mă joc că m-am suparat pe tine” – aceste strategii fiind teste destinate să identifice reacțiile partenerului. Dacă partenerul intra în joc (și nu se îndepartează), urmeaza supărările “pe bune” în care ma îmbufnez demonstrativ, retrag îmbrățișările și gesturile calde, practic țin relația ostatec până când îți afirmi dependența prin faptul că te întorci și îți cer scuze, și faci o promisiune sau un angajament. Aceste angajamente au scopul unui contract care obligă partenerul să facă lucruri pe care nu și le dorește, contract pe care este forțat să îl semneze, având în vedere că se simte vinovat. Soluția constă în ignorarea acestor îmbufnări și îndepartarea de partener atunci când aceste strategii continuă. Cel mai probabil este ca această respingere să escaladeze conflictul la nivelul doi.

(2) A doua etapă constă în reproșuri pe față: “Niciodată nu mă asculți”, “Întotdeauna faci numai ce vrei”, “Nu îți pasă de mine, nu mă mai iubești, stai doar pentru sex, etc”. Aceste provocări sunt destinate să forțeze partenerul să se justifice sau să nege, ceea ce arată că ÎNTR-ADEVAR își asumă responsabilitatea pentru “emoțiile rănite” (adica teatrul dramatic) al meu. Atenție: orice scuze, justificări sau contraatacuri îmi vor confirma ca intri în joc, și ca CHIAR TE SIMȚI VINOVAT și responsabil pentru emoțiile mele (altfel nu ai oferi explicații). Reacția corectă este tot să ignorăm aceste strategii, să ne îndepărtăm de toate aceste drame, fără explicații sau justificări suplimentare. Cel mult spunem: “ceea ce faci acum mă îndepărtează și nu vreau să stau în situația asta” – apoi mă îndepartez fără să aștept un raspuns – pentru că mă consider singurul responsabil să mă fac fericit. Iar în acest moment mă pot face mai fericit (sau mai puțin nefericit) prin faptul că mă scot dintr-o situație neplăcută (reproșuri și victimizări) și mă pun într-o situație mai bună (chiar și a sta să mă uit la un tavan este mai plăcut). Dacă reacționez corect (prin îndepărtare) e probabil ca acest conflict să ajungă la ultimul nivel.

(3) Ultima etapă a conflictului constă în folosirea celor mai radicale strategii de manipulare: intimidările și amenințările. Acestea se pot manifesta sub formă de amenințari cu despărțirea, cu infidelitatea sau chiar cu sinuciderea (în cazuri extreme). Aici se văd intențiile reale și disperarea unei persoane care pierde puterea asupra partenerului. Devine evident că dacă îmi asum responsabilitatea propriei fericiri mă voi îndepărta pentru a mă pune în situații mai plăcute. Dacă nici aceste ultime strategii nu vor funcționa, iar partenerul se va găsi în imposibilitatea de a mă manipula prin vinovăție, în momentul în care dependențele se destramă, se întâmplă ceva ce poate părea neașteptat.

Abordarea corectă și sinceră în relații

Partenerul aflat în incapacitatea de a mă manipula ramâne doar cu două opțiuni:

Să renunțe la relație, în cazul în care tot ce îl/o interesează este o relație bazată pe manipulare și dependențe – și atunci este în interesul meu sa apreciez această despărțire ca ceva benefic: înlaturarea persoanelor care vor doar să mă folosească – sau, mult mai probabil,

Să folosească abordarea sinceră, în care recunoaște că celălalt nu îi datorează nimic (până la urma fiecare intră în relații voluntar, pentru momentele plăcute petrecute împreună – o relație nu este un contract de prestări servicii) – și să ceară direct ceea ce își doresc, cu recunoștință pentru ceea ce i se oferă deja.

Astfel dacă va îndepărtați când partenerul încearca să vă învinovătească, după o perioadă de pauză, s-ar putea să fiți surprinși când el se întoarce cu o abordare sinceră: “Ce faci?”, “Mi-e dor de tine”, “Nu vreau să stăm certați”, sau chiar “Îmi pare rău”.

Atunci când strategiile manipulative nu funcționează, tot ce rămane este abordarea sinceră și corectă, prin care recunosc că ceea ce îmi oferă partenera este valoros (ca doar de-aia încercam sa o manipulez – faptul că îmi doresc mai mult arată că deja primeam destul de mult, și că de fapt, apreciam acele lucruri chiar daca ma plângeam că nu este destul).

Sinceritatea partenerului mă va pune într-o poziție de putere – și rămâne la latitidinea mea să decid dacă doresc să apreciez cu recunoștință sinceritatea și vulnerabilitatea sa, sau să mă folosesc de acest moment că să manipulez și să învinovățesc la rândul meu.

Eliberarea de dependențe este neplacută și chiar înspăimantatoare uneori, însa e singurul mod în care ne putem clădi relații bazate pe încredere, libertate și sinceritate – adică relații pline de momente plăcute și lipsite de orice drame, manipulări sau jocuri de putere.

7 thoughts on “Manipularea prin vinovăție”

  1. Cam tare. Necesita multa incredere in sine sa se ajunga la acel punct final. Problema pe care o vad e ca cel putin in cazul unui “inceput” de maturizare in relatii (adica pe la primele relatii) care ajung in acea faza finala, deja cel manipulat isi baga picioarele si nu prea mai ii arde nici de scuze, nici de doruri.
    Si inca nu sunt sigur ca nu e mai ok asa – pana la urma, experienta sinceritatii si vulnerabilizarii, pentru manipulator este deseori o experienta profund dureroasa (cu cat sunt mai inradacinate atitudinile orgoliului), pe care s-ar putea sa o poata duce, sau sa nu o poata duce.
    Iar acea durere nu e mai putin reala pentru partener, intrucat daca intram in relatii cu scopul de a ne imbogati viata si a ne implini (ezit sa folosesc cuvantul fericire) sau pentru a ne impartasi din preaplin, asta nu inseamna ca nu o sa calcam pe rani la tot pasul.
    Asadar parca nu-ti prea arde chiar asa de relatii in momentul in care realizezi ca oamenii, nefiind perfecti, aproape inevitabil o sa aiba rani de vindecat si dependente de demontat si ca o relatie “parfum” e o asteptare poate nerealista si oarecum de cacat fata de oamenii cu care ai relationat sau relationezi.

    1. E important de inteles ca “durerea” si “ranile” unei persoane care manipuleaza prin vinovatie sunt doar pretentiile de stapan invalidate de un partener care nu se compromite. Tot ce “ma doare” cand sunt respins sunt pretentiile de superioritate si asteptarile (invalidate de realitate) ca partenerul sa accepte rolul de sclav ce are obligatia sa se sacrifice pentru mine. Cand revin la bun simt imi dau seama ca nimic nu m-a lezat, doar m-am trezit la realitate, la respect pentru un partener care in definitiv imi ofera ceva, cand ar putea foarte bine sa nu imi ofere nimic.

      Exact asta inseamna orgoliu si pretentii de stapan: nu eu sunt de vina pt ca te tratez ca pe un sclav al importantei si superioritatii mele, ci tu “ma ranesti” pentru ca nu iti asumi rolul subordonat.

      Culmea ipocriziei este sa si ceri simpatie si sa pozezi in victima cand ai aceste pretentii.

      Nu avem nevoie de relatii”parfum”, toti avem imperfectiune noastre, avem nevoie sa constientizam motivatiile din spatele actiunilor noastre, si sa ne asumam consecintele deciziei de a confirma pretentiile de stapan ale partenerului.

  2. Cand iti dai seama ca tu ai fost cel care a dorit sa manipuleze si sa obtina avantaje cum refaci relatia, increderea, cum reconstruiesti o relatie sanatoasa? Cum recuperezi o imagine pe care deja ai creat-o , o dinamica a relatiei cu un partenar care e deja dezamagit de tine?

    1. Faptul ca ti-ai dat seama ca manipulai e o dovada de integritate, la fel ca preocuparea ta de a crea o relatie sanatoasa. Primul pas ar fi recunoasterea faptului ca “imaginea” relatiei e irelevanta, ceea ce este relatia in realitate e singurul lucru care conteaza. Al doilea pas ar fi sa iti recunosti greselile (manipularea prin vinovatie), apoi sa apreciezi cu recunostinta ceea ce el de fapt iti ofera in relatie, iar apoi sa ii acorzi libertatea de a decide ce doreste sa faca in continuare. Pe scurt ar suna cam asa: “Imi pare rau pentru ca am incercat sa te fortez prin invinovatire sa faci ce vroiam eu. Nu a fost corect, si nu voi mai face asta in viitor. Tin mult la tine si apreciez ceea ce imi oferi, atat cat doresti tu sa o faci. Multumesc.”.

      Cand invinovatirea ta se va transforma in recunostinta (in definitiv celalalt iti ofera destul de mult, cand ar putea foarte bine sa nu iti ofere nimic), si ii vei oferi libertatea sa fie el insusi, apreciind cu recunostinta ORICE iti ofera, o sa isi doreasca sa petreaca timp cu tine, si sa coopereze astfel incat sa va simtiti cat mai bine impreuna. Iar daca doreste sa se indeparteze (perfect de inteles) ar trebui sa ii acorzi spatiul de care are nevoie, pentru a se hotari ce e cel mai bine pentru el.
      Daca insa continui cu razboiul pentru putere, tot ce vei primi in schimb vor fi contraatacuri sau o despartire cu scantei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *