Relațiile de succes

Ce înseamnă o relație de succes? O relație exclusivă? O relație care durează mult? O relație care duce la căsătorie și copii?

Deși deseori ne punem întrebări legate de calitatea relațiilor în care ne aflăm, rareori putem da un răspuns clar, care să ne dea o privire de ansamblu, și care să ne ajute atunci când avem de luat decizii care privesc relațiile noastre (despărțire, căsătorie, mutatul împreună, etc).

În prezent este aproape imposibil să obținem informații sincere despre relațiile celor din jur, pentru că toată lumea încearcă să picteze o imagine ideală, pentru a se înscrie în ceea ce ne spune societatea că ar trebui să se întâmple: relații lungi, exclusive, care duc la căsătorie și copii. Despărțirile sunt considerate „eșecuri” (indiferent cât de plăcută a fost relația care s-a terminat), infidelitățile sunt ascunse și nediscutate (în realitate rata infidelității în cuplu este între 26% și 75% – în funcție de modul în care diverși cercetătorii definesc infidelitatea), iar cei care nu își doresc copii sunt etichetați „egoiști” (deși nimeni nu își investighează propriile intenții când aleg să facă copii).

Toate aceste presiuni și așteptări duc la imagini idealizate (de ex. pe rețelele de socializare, dar și în viața reală) în timp ce adevărul este deseori mult mai trist. Multe cupluri care pozează în cupluri de succes ascund probleme majore și abia se suportă, deși din exterior puțină lume și-ar da seama cum stau lucrurile în realitate.

Adevărul este că o relație exclusivă și de lungă durată nu spune nimic despre calitatea relației și despre ceea ce simt cei din interiorul cuplului. Însă dacă motivația noastră este să avem o imagine bună, asta e tot ce trebuie să obținem. Bifarea câtorva căsuțe ne garantează aprobarea societății și a familiei, daca tot ce își doresc aceștia sunt copii și nepoți cu care „să se mândrească”. Bineînțeles că noi rămânem să trăim cu consecințele deciziilor noastre, iar dacă motivația din spatele acestor decizii ține de imagine, comparația cu ceilalți și dorința de a „intra în rând cu lumea”, consecințele vor fi relații toxice, preocuparea cu păstrarea aparențelor și izolarea care urmează atunci când nu vrem ca ceilalți să afle adevărul.

Cum știu dacă am o relație de succes?

Scopul unei relații este să mă încarce de energie pozitivă, să îmi creeze cât mai multe momente pline de confort și relaxare bazate pe compatibilitățile care se relevă în mod natural. Succesul unei relații ține astfel de cantitatea de plăcere și bună dispoziție pe care relația mi-o creează.

Modul cum este văzută relația din exterior nu are nicio legătură cu o relație de calitate. Desigur că dacă tot ce mă interesează este modul cum sunt văzut, voi defini succesul prin comparații cu imaginea celorlalți și atunci voi alege un partener de invidiat, care „dă bine” și care mă validează prin felul în care arată sau cu poziția sa socială. Obiectificarea femeilor ca obiecte sexuale sau a bărbaților ca obiecte de statut relevă intenția de a ne folosi de partener ca să ne afirmăm superioritatea în competiția pentru imagine și pentru a ne valida orgoliul.

Atunci când renunțăm la o relație care ne încarcă de energie pentru că nu intră în așteptările societății – adică pentru nu ne putem „lăuda” cu ea – arată că suntem dispuși să ne trădăm buna dispoziție pentru imagine. Genul acesta de trădări repetate, adică alegeri prin care ne îndepărtăm de momente plăcute și relații care ne umplu de energie – alegând în schimb aparențe care ne validează orgoliul – duc la o viață lipsită de sens, în care validările superficiale sunt substitut pentru apropiere, conexiune și încredere. Desigur că pe acest teren se vor naște lupte pentru putere, dependențe, orgolii rănite, reproșuri și învinovățiri.

Subiectele dificile cum ar fi exclusivitatea, diverse incompatibilități sau independența în relație nu pot fi abordate într-o relație construită pe aparențe pentru că atacă exact imaginea pe care încercăm să o proiectăm. Însă cu cât există mai multe subiecte tabu în relație, cu atât se relevă intențiile superficiale ale partenerilor. Desigur că deseori îndrăgostirea se bazează tocmai pe aceste compatibilități superficiale și oferă pretextul ca partenerii să se grăbească să facă angajamente înainte să se cunoască suficient de bine.

Atunci când devine evident ca ne-am înșelat în privința partenerului, și nu putem da înapoi pentru că vrem sa ne menținem imaginea de „cuplu de succes” tot ce rămâne este refugiul în creșterea și educarea copiilor – lucru care are consecințe negative asupra dezvoltării acestora. Mai multe despre asta în acest articol.

Succesul se măsoară astfel nu în invidia și admirația celorlalți, ci în confortul pe care îl primesc din relație, respectul pentru libertatea personală și a partenerei, și disponibilitatea de a purta discuții dificile cu vulnerabilitate, sinceritate și recunoștință pentru tot ceea ce primesc.

One thought on “Relațiile de succes”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *