Sinceritatea în relații

27 martie 2016 • Vlad Mureșan

În toate tipurile de relații sinceritatea și încrederea sunt considerate atribute esențiale, care arată calitatea relației și gradul de apropiere dintre parteneri. Cu toate acestea nu există un concept mai des utilizat pentru a controla, a folosi sau a obține putere asupra partenerului în relațiile de cuplu.

Exercițiu:
Stați puțin să vă gândiți de ce considerați sinceritatea atât de importantă? Luați-vă câteva minute să răspundeți și apoi citiți în continuare.

Probabil toate argumentele pe care le-ați identificat se referă la sinceritatea partenerului. Motivele noastre sunt aproape întotdeauna dorința de a nu fi „păcăliti”, înșelați sau să se profite de noi.

Atitudinea pe care o avem în relații atunci când ne preocupam cu sinceritatea partenerului seamănă cu atitudinea în momentul în care cumpărăm o mașina de la un necunoscut. Încercăm să facem o afacere cât mai bună (preț cât mai bun) în paralel încercând să împiedicăm vânzătorul să faca el o afacere cât mai bună (încercăm să îi dăm cel mai mic preț pe care e dispus să îl accepte). Această atitudine adversarială, de competiție și profit, apare și în relații atunci când pretindem sinceritatea partenerului.

Încercarea noastră de a face „o afacere cât mai bună” presupune să nu fim „păcăliți” de partener, iar asta necesită sinceritatea partenerului, pe care o pretindem ca fiind esențială încă de la început (mai ales dacă „ne-am ars” în trecut). Astfel, preocuparea pentru sinceritate este preocuparea pentru control și putere în relație, și relevă intenții de manipulare și profit – pe care presupunem că și partenerul le are – de unde și intenția noastra de a-l impiedica să facă ceea ce, de fapt, și noi încercăm să facem.

Câți v-ați gândit la exercitiul de mai sus la motive pentru care să fiți dvs. sinceri?

Când ne punem problema să fim complet și în totalitate sinceri, la începutul relației, cu un necunoscut/necunoscută (de la care vrem ceva), ne dăm seama că nu e o strategie prea profitabilă. Cum ar fi sa îți expui toate defectele și nesigurantele la început, precum și toate greșelile pe care le-ai facut cu alți parteneri în trecut? Majoritatea am avea o reacție de respingere la o asemenea idee („Ce, sunt fraier?”) – însă este exact ceea ce pretindem partenerului. Ceea ce pretindem este exact opusul a ceea ce suntem dispuși să oferim, pentru că știm că adevărul ne dezavantajează. Bineînțeles că și partenerul/partenera (dacă are o minimă experiență) știe că sinceritatea este o strategie proastă așa că va răspunde cu același teatru ipocrit („Bineînțeles că sinceritatea este esențială, și eu cred același lucru” – dar fără sa dezvăluie nimic) – și strategiile de manipulare și control continuă.

Abordarea onestă în relații

Devine evident că singurul mod in care putem baza o relație pe încredere este să fim sinceri cu intențiile, defectele și greșelile noastre, la început, cu toate riscurile pe care aceasta abordare la presupune. În același timp să nu pretindem sinceritate (adică să încerc să obțin control asupra partenerului) ci să accept că partenerul îmi va spune atât cât este confortabil să îmi spună, atunci când își va dori lucrul acesta. Aceasta libertate pe care o ofer partenerului va crea contextul ca acesta să se deschidă și să fie vulnerabil tocmai pentru că nu îi pretind ceva, și pentru că ofer sinceritate totală la început. Orice altă abordare este manipulativă pentru că intențiile din spatele pretențiilor de sinceritate sunt de fapt intenții de a obține putere și control în relație.

O relație sinceră este o relație relaxată, în care suntem acceptați cu defectele și greșelile noastre, în care nu ne simțim constrânși să facem nimic, și în care partenerul ne oferă un spațiu confortabil necesar pentru a putea fi sinceri, atât și atunci când dorim, cu recunoștință și respect. În definitiv nimeni nu datorează nimic nimănui (nici măcar sinceritate) astfel încât atunci când ni se oferă această sinceritate ar trebui să o apreciem și să o încurajăm prin propria vulnerabilitate, în loc să ne distrugem relațiile prin control, manipulare și constrângeri.

Înapoi

  • Vlad spune:

    Ce parere ai despre situatiile cand o sinceritate declarata la inceput genereaza o interactiune foarte faina atata timp cat partenerul sau partenera aste in faza de atractie, pe „high-ul” indragostirii, dar cand vine vorba de a accepta cu adevarat consecintele a ce se declara, asumarea dispare si in locul ei apare lezarea, critica, dorinta de a schimba partenerul/partenera (in mod ironic, fara a realiza ca schimbarea acelor aspecte care il fac pe partener atragator/interesant va avea inevitabil consecinta de a face varza relatia)?

    • Vlad Mureșan spune:

      Pai tocmai asta e: sinceritatea e acceptata doar pana facem un angajament, apoi se vad REALELE intentii. Dorinta de a schimba partenerul e dorinta de a obtine putere in relatie, de a-l face pe celalalt dependent astfel incat sa fac ce vreau cu el. „High-ul indragostirii” nu e altceva decat entuziasmul unui afaceri din care ma astept sa ies castigat (de-aia ma si grabesc sa ‘oficializez’ relatia, inainte ca celalalt sa-si dea seama ca face o afacere proasta). Toate minciunile si „libertatea” pe care o dau la inceput sunt strategii prin care incerc sa creez o imagine prin care ma vand ca fiind mai bun decat sunt in realitate. Aici se vad intentiile de profit care vor iesi la suprafata in momentul unui angajament.


  • Adaugă comentariul tău

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *