Cum gestionăm furia

Ai resentimente (simți furie) față de cineva când face ceva ce simți că TU nu ai voie să faci.

Când cineva îți încalcă o “regulă”, o condiție, îți violează condiționarea (“alegerea”) prin care tu îți refuzi ceva ce în realitate chiar ai vrea să faci.

Alegerea e aici o decizie de a te “schimba” superficial – de fapt de a te preface, de a schimba doar comportamentul, de a te abține din ceea ce simți de fapt să faci – pentru a evita judecata celorlalți / vinovăția, sau pentru a primi aprecierea / recompensa “meritată”.

Când ai înțeles din experiența directă că ceva nu funcționează, că nu te poate satisface sau împlini – că e degeaba – atunci nu mai e nimic de ales, nu e niciun conflict interior, efortul nu e necesar, și nu e nicio decizie de luat.

Conflictul interior nu se rezolvă printr-o alegere, ci prin recunoașterea adevărului despre ceea ce chiar simți să faci, despre acțiunile care chiar crezi că te vor ajuta, și apoi prin verificarea (testarea) lor în experiența directă, în realitate.

Adică să investighezi dacă ceea ce chiar simți să faci te ajută cu adevărat.

Exemple:

Dacă atunci când stai și nu faci nimic te simți vinovat (“sunt leneș”), atunci te vei simți furios pe cei care stau și nu fac nimic, având în vedere că tu nu ai voie. Dacă ți-ai da voie să stai fără să faci nimic (ceea ce chiar vrei să faci), atunci nu ai avea resentimente față de ceilalți când stau.

Dacă te enervezi când faci un efort “pentru ceilalți” – și nu este apreciat, este pentru că te simți obligat să-i recompensezi pe ceilalți pentru eforturi chiar și când nu te simți recunoscător, astfel încât pare “corect” ca și ceilalți să fie obligați să te aprecieze, chiar și atunci când nu simt să o facă (nu simt recunoștință).

Dacă însă îți permiți să recunoști că uneori nu apreciezi cu adevărat eforturile celorlalți, vei afla că si eforturile tale sunt uneori nenecesare, și că prin ele doar cauți o apreciere artificială (nesinceră).

Ce facem când ceilalți încalcă o regulă?

O regulă este o formulare a unei înțelegeri comune despre ce ne ajută pentru ceea ce urmărim cu adevărat (cooperare, superioritate sau control).

Când ceilalți încalcă o înțelegere, acțiunea corectă, constructivă, este să o readucem în discuție, împreună cu motivul pentru care am stabilit-o, pentru a verifica măsura în care (încă) mai cădem de acord.

Când cineva se bagă în față:
“Sunteți de acord să păstrăm ordinea în care ne-am așezat la coadă?”

Când cineva nu face ce a promis:
“Te-ai răzgândit în privința a ceea ce mi-ai spus că o să faci?”

Când partenerul flirtează cu altcineva:
“Te-ai răzgândit în privința exclusivității sau doar dorești să obții validare?”

Puteți observa cum abordarea directă prin care aducem în discuție înțelegerea din trecut reevaluează dorința celor implicați de a coopera. 

În relațiile bazate pe încredere cooperarea este opțională, liber consimțită, si poate fi retrasă temporar sau definitiv în orice moment. 

În relațiile bazate pe dominare, aparențe și manipulare (“toxice”), acordul este obținut abuziv prin intimidare, promisiuni fără acoperire, și exploatarea dependențelor (fricilor) celuilalt.

Toate discuțiile în contradictoriu sunt doar diversiuni menite să ascundă faptul că fie am promis fără acoperire (ne-am mințit), fie ne-am răzgândit pe parcurs dar dorim să profităm de faptul că celălalt nu a observat.

Doar o discuție sinceră despre ceea ce vrem cu adevărat îi poate releva pe cei cu care suntem realmente compatibili. 

Iar furia reflectă un acord superficial, bazat pe aparențe, roluri și teatralitate, și reflectă îndoiala cauzată de toate adevărurile care se simt, dar nu sunt recunoscute.

Tu nu alegi ce simți.
Tu alegi dacă recunoști ce simți.

Și doar curajul de a risca aparențele și profitul superficial pentru adevărul a ceea ce simți – poate duce la o încredere și conexiune autentică.