Ce este iertarea

Iertarea este corecția percepției defectuoase conform căreia oamenii sunt văzuți ca vinovați, păcătoși, răi sau demni de dispreț.

Iertarea este a vedea oamenii ca inocenți și demni de iubire, căldură, ajutor, înțelegere, spațiu personal.

Iertarea este bazată pe înțelegerea ca toți vrem același lucru: să fim fericiți.

Astfel, orice alegem să facem este pentru acest scop, fără excepție. Însă perspectiva distorsionată (pe baza căreia alegem ce avem de făcut pentru a fi fericiți) ne conduce să acționăm în moduri care, de fapt, perpetuează nefericirea și suferința pentru noi și pentru cei din jur.

Iertarea restaurează inocența oamenilor, astfel încât greșelile lor nu îi mai definesc, și pot fi din nou demni și capabili de iubire, încredere, ajutor, înțelegere. Un om care greșește are nevoie de o corecție a perspectivei pe baza căreia acționează, nu de pedeapsă, condamnare sau judecată.

Iertarea ne permite să ne concentrăm atenția pe ceea ce ajută: corecția perspectivei greșite, a neînțelegerii despre cum devii fericit.

Devii fericit înțelegând că nu este – și niciodată nu a fost – nimic în neregulă cu tine.

Singurul mod în care poți să vezi și să simți asta este să înțelegi că nu este – și niciodată nu a fost – nimic în neregulă cu nimeni. Greșelile de percepție sau înțelegere nu ne definesc identitatea.

Chiar și Hitler vroia ce vrem și noi: să fie fericit. Dar dintr-o educație defectuoasă și încurajat de o cultură inconștientă a ajuns să creadă că agresivitatea, superioritatea și exploatarea slăbiciunii celorlalți te poate duce la încredere, liniște, împlinire.

Și noi credem același lucru când ne justificăm atitudinile lipsite de compasiune. Doar că el a avut sprijinul unui colectiv bolnav și iresponsabil încât să poată merge până la capăt cu nebunia.

Astfel, greșelile de percepție necorectate (înțelegerile greșite) duc la o decuplare tot mai mare de la realitatea unității în fericire: binele tău ESTE binele meu. Oricine crede că poate câștiga fericire din nefericirea altora – se înșală.

Și a pedepsi un presupus “vinovat” este cel mai periculos mod de a perpetua o greșeală deoarece ne lasă impresia că am făcut ceva util, că am rezolvat problema, când de fapt am agravat-o, am adâncit-o.

Când pedepsești un om pentru o înțelegere greșită îi confirmi convingerea ca este defect, vinovat, rău, demn de dispreț, că nu merită mai mult. I-ai legat identitatea, valoarea personală de o greșeală, și dacă te crede (și are nevoie de un nivel de conștiență, de înțelepciune extrem de ridicat ca să înțeleagă că și cei cu putere pot greși) – va acționa în continuare greșit pentru că va crede ca nu mai are niciun sens să încerce din nou, având în vedere cât de netrebnic și bun de nimic se crede. L-ai convins, și l-ai condamnat la perpetuarea greșelii. Iar dacă ajunge într-o poziție de putere va perpetua această înțelegere greșită pedepsind mai departe.

Iertarea oprește acest ciclu al cruzimii prin înțelegerea ca orice agresivitate este nejustificată, este greșită. Toți vrem doar să fim fericiți și orice om poate înțelege (însă unii vor evita acest adevăr până în ultimul moment) că fericirea fiecăruia depinde de fericirea tuturora, că a câștiga din pierderea altcuiva ne rănește ceva subtil dar important din noi – conștiința comună.

Bunul simț, egalitatea, compasiunea, iertarea, înțelegerea, ajutorul sunt exprimarea naturală a acestei conștiințe. Iar iubirea este a acționa din conștiință, pentru binele comun.

Inegalitatea, exploatarea, constrângerea, manipularea, minciuna, falsitatea, superficialitatea – sunt doar greșeli, neînțelegeri, despre ce credem că ne poate ajuta pentru a fi fericiți.

Fiecare este să fie liber să aleagă ceea ce consideră că îl ajută. Dar dacă nu te simți împăcat și împlinit, poate e momentul să alegi din nou.