De ce te simți slab și umilit

Multă lume consideră ca dacă își exprimă suferința, nemulțumirea, resentimentele – asta îi ajută să se “descarce”, că “exprimarea emoțiilor negative” are o utilitate.

Măsura în care ceva ajută sau nu, poate fi evaluat doar în raport cu un obiectiv.

Ajută la ce? Ce urmărești cu asta? Care e rostul exprimării suferinței?

Dacă vrei să te eliberezi de suferință ceea ce te ajută este să îți asumi responsabilitatea pentru ea, ca să poți vedea unde greșești încât să ți-o provoci.

Dacă vrei să te plângi ca să îi manipulezi pe cei din jur amplificându-le vinovăția, vei obține cel mult o schimbare temporară, de suprafață, care le va spori resentimentul si neîncrederea în tine. De asemenea vor pune (justificat) distanță ca să se protejeze de controlul tău.

Când ajută exprimarea stărilor prin care treci?
Când îți asumi responsabilitatea pentru ele, fără să cauți vinovați sau scuze. Când recunoști simplu că suferi pentru că tu greșești.

Când cauți să dai vina pe cineva (pe alții sau pe tine însuți) nu faci decât să îți perpetuezi suferința prin sporirea conflictului cu ceilalți sau prin autoflagelare.

Nu este nimeni de vină.

Dacă tu suferi – tu ai crezut greșit.
Suferința e doar feedback-ul că așteptările tale sunt false.

A pedepsi din cauza unor așteptări greșite, sau a te răzbuna pe un presupus vinovat pentru că niște vise nu sunt reale – nu este corecția greșelii, și deci nu te poate ajuta.

Singurul lucru care te poate ajuta este să recunoști simplu că tu ai greșit, că nu ești infailibil, și că mai ai de învățat.

Iar asta nu este o problemă decât pentru cei care cred că le știu pe toate.

Aroganța de a te considera superior sau în control e cea care te duce la umilință și pierdere.
Însă chiar și această aroganță este doar o simplă convingere greșită, “confirmată” emoțional de mândrie.

Mândria e indiciul că te afunzi în greșeală.

Mândria / aroganța / infatuarea / vanitatea este energia emoțională care însoțește convingerile iluzorii de superioritate și control. Deoarece aceste convingeri sunt false, când ne vom confrunta inevitabil cu dovezi ce le contrazic, mândria se va transforma în umilință, iar “puterea de a controla” în neputință.

Nu ești superior și nu poți controla.
Ceilalți rămân egali și liberi să aleagă.
Ca întotdeauna.

Dar pentru că nu renunțăm la iluzia superiorității și a controlului, absența lor (de fapt egalitatea și libertatea de alegere a celorlalți) este văzută și resimțită sub forma inferiorității și a slăbiciunii sinelui.

De aceea trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru suferință: pentru a vedea cum privind prin iluzia superiorității și a controlului vedem egalitatea și libertatea celorlalți ca inferioritate și slăbiciune pentru noi.

Însă această realizare presupune atât vulnerabilitatea de a recunoaște că ai greșit căutând să îți confirmi iluziile de superioritate și control, cât și curajul de a păși în necunoscut, respectând libertatea și egalitatea celorlalți.

Te asigur că vei fi surprins de ceea ce vei descoperi.

Greșelile recunoscute sunt pe jumătate iertate. Cealaltă jumătate vine când le corectezi căutând voluntar adevărul despre tine și ceilalți.

Dacă vrei să vezi cum se aplică această perspectivă la situația ta,
Programează o ședință