Dependența de confirmarea superiorității

8 octombrie 2024 • Vlad Mureșan

În articolul precendent defineam dependența ca acțiunile conduse de convingerea iluzorie, deseori inconștientă, cum că o substanță, relație sau obiect poate să ne facă fericiți. Asta în contrast cu nevoile naturale a căror împlinire nu ne așteptăm să ducă la fericire.

Însă cea mai comună dependență o constituie acțiunea condusă de convingerea cum că aprecierea celorlalți ne va face fericiți. Această dependență este cauza timidității, anxietății sociale sau de performanță, și stă la baza invidiei, geloziei, victimizării și multe altele. De exemplu, o persoană poate simți anxietate socială atunci când nu primește aprecierea dorită de la ceilalți (cu care se află inconștient în competiție), ceea ce alimentează un sentiment de inferioritate și invidie față de cei care par să fie apreciați în relațiile lor sociale.

Identitatea de căutător al fericirii prin aprecierea celorlalți (sau prin “creșterea stimei de sine”) este cea mai întâlnită identitate a dependentului.

Este și cea mai dificil de recunoscut și tratat. Convingerea că validările celorlalți ne lipsesc pentru a fi fericiți este una dintre cele mai adânci convingeri, deoarece competiția ne este inoculată foarte timpuriu în dezvoltare.

Nu uitați că ne naștem fericiți. Satisfacerea nevoilor naturale (hrană, siguranță și confort fizic) este suficientă ca un bebeluș sau un animal de companie să își exprime bucuria nativă.

Însă devenim “dealeri” de superioritate de fiecare dată când confirmăm comparativ importanța copiilor, partenerilor, sau a angajaților comparându-i cu ceilalți, adică îi controlăm inoculându-le și exploatandu-le dependența de superioritate. Iar când îi judecăm le confirmăm inferioritatea căutând să le provocăm sevrajul prin care îi vom face să își compromită libertatea și adevărul interior.

Însă orice dealer este la rândul lui dependent deoarece tocmai căutând puterea de a controla acțiunile celorlalți își validează propria superioritate. Și se va confrunta cu propriul sevraj când va vedea cât de superficial și temporar este acest control.

Îmi dau seama că am descris o situație cam tragică, din care e evident că nimeni nu poate câștiga pe termen lung. Însa vestea bună este tocmai că această rătăcire în dependențe și control nu poate dura la nesfârșit. Strategia inconștientă a exploatării dependenței de superioritate are “built-in” mecanismul de autodistrugere.

După suficiente repetări ale ciclului exaltare-sevraj (de ex. îndrăgostirea și dezamăgirea) începem să ne îndoim de propriile convingeri / așteptări, iar asta devine un teren propice pentru a le testa realitatea.

Soluția la orice dependență este independența, sau în acest caz detașarea de competiție și confirmarea superiorități. Iar asta se poate întâmpla prin (1) înțelegerea că superioritatea nu poate aduce fericirea, și (2) oprirea repetată a oricăror obiceiuri bazate pe vechea convingere că asta va aduce fericirea.

Pentru a îndeplini primul punct avem nevoie de o experiență suficient de vastă încât să ajungem să ne punem la îndoială convingerile, iar pentru punctul doi avem nevoie să exersăm introspecția, adică să ne întrebăm pentru fiecare comportament însoțit de frică dacă nu cumva încercăm din nou să obținem confirmarea faptului cǎ suntem speciali, superiori, mai buni sau mai valoroși decât ceilalți. De fiecare dată când căutăm superioritatea de fapt ne demonstrăm inferioritatea.

Singurătatea este doar consecința inevitabilă a auto-izolării justificată prin superioritate (“Nu găsesc pe nimeni care să mă considere special și superior”). Însă conexiunea, prietenia, cooperarea, umorul, recunoștința – pot exista numai între egali. 

Ești pregătit să renunți la iluzia superiorității care îți generează toată frica de invalidare și pierdere a controlului, pentru satisfacția cooperării de la egal la egal, în condiții de libertate?

Programează o ședință
Înapoi

Adaugă comentariul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *