Nevoile naturale, capcanele dependenței și iluzia fericirii

O nevoie este ceva natural care alimentează ființa cu energie, prosperitate și poftă de viață.

O dependență este un atașament bolnav de o iluzie care este luată drept adevăr. Iluzia este întotdeauna aceiași: această substanță, persoană sau lucru – mă va face fericit.

Nevoia are sațietate (te poți sătura când ți-ai alimentat-o suficient) iar împlinirea ei duce la echilibru, sănătate, eliberare.

Dependența crează toleranță (satisface superficial, duce la dorință compulsivă) iar împlinirea ei duce la dezechilibru, boală și limitarea libertății.

Se observă cum nevoia este ceva obișnuit, nespecial, care nu este legat de conceptul de fericire, în timp ce dependența este definită prin această convingere.

Acesta este motivul pentru care dependentul își compromite integritatea, libertatea și adevărul.

Când crezi că ceva te va face fericit, pare că merită să faci orice pentru a obține controlul asupra acelui lucru.

Atenție! Să crezi ceva cu adevărat nu înseamnă să o spui în cuvinte sau în gând. Înseamnă să îți conduci alegerile în consecință a acelei convingeri.

Dependentul s-ar putea să nu recunoască că chiar crede că drogul o să îl facă fericit, însă acțiunile lui demonstrează această convingere.

Astfel, acțiunile vorbesc pentru ceea ce credem cu adevărat, nu declarațiile sau promisiunile.

…

Confuzia dintre nevoi și dependențe este motivul pentru care rămânem blocați în suferință.

Cei care caută putere asupra celorlalți au învățat să exploateze această confuzie, pentru a le alimenta dependența și supunerea.

Chiar și piramida lui Maslow conține această confuzie. Poate voi vorbi mai multe despre asta într-un articol viitor.

Această convingere cum ca fericirea depinde de o substanță, lucru sau persoană de fapt doar ne perpetuează nefericirea. Nefericirea înseamnă doar a căuta ceva acolo unde nu poate fi găsit.

Dar ce ne face cu adevărat fericiți?

Această întrebare nu are un răspuns, deoarece conține eroarea fundamentală a separării între sine și fericire.

Nimic nu te poate face fericit, pentru că identitatea noastră reală este fericirea. Te naști fericit, pentru că ești fericire. La asta se referă afirmația “fericirea adevărată vine din interior”. Copiii și animalele de companie sunt fericiți pentru ca nu au (încă) conceptul de “lipsă” și conceptul de “fericire”. Ambele nu există în realitate, ci doar ca și concepte. Odată ce aceste concepte sunt definite (și crezute) fericirea nativă, naturală, prezentă, este înlocuită cu un obiectiv mental imaginat al „fericirii din viitor” – care generează o lipsă în prezent, încât prosperitatea vieții nu mai poate fi simțită.

Întrebare la care însă putem găsi un răspuns este: Ce ne face NEfericiți?

Ceea ce ne face nefericiți este tocmai această convingere, cum că fericirea ne lipsește (deși în realitate ne-am născut fericiți), și că ea poate fi găsită în exterior, în substanțe, lucruri sau relații.

Unii dintre noi se pot simți confuzi sau pierduți când contemplează posibilitatea că fericirea nu poate fi găsită în exterior. Dar ceea ce este pierdut în această conștientizare este tocmai motivația bazată pe lipsă prin care ne-am definit identitatea. Tocmai această identitate a căutătorului de fericire este dependența.

Când un dependent pierde accesul la drog, sau când acesta nu mai are niciun efect, simte sevraj, și acționează cu disperare.

Apatia (depresia) este consecința neputinței de a obține controlul asupra presupusei surse a fericirii.

Ideea de a e renunța la speranța cum că vom obține fericirea în exterior pare să facă viața imposibilă sau inutilă. Însă de fapt renunțarea la fericirea exterioară este calea către eliberarea de dependențe.

…

Ne credem traumatizați de refuzul celorlalți de a ne da ceea ce considerăm că ne va face fericiți, când de fapt suntem traumatizați de convingerea că ne lipsește ceva.

Trauma reală este inocularea convingerii că ne lipsește ceva pentru a fi fericiți. Iar “dealer”-ul are nevoie să îți inoculeze această convingere pentru a-ți putea cere să-ți compromiți libertatea (și banii) pentru accesul la drog.

Soluția este simplă dar va întâmpina rezistență atât din interior cat și de la ceilalți (mai ales de la “dealeri”). Probabil deja simți această rezistență la renunțarea speranței la fericire.

Pare crud, însă doar prin renunțarea la această speranță, atenția se poate reîntoarce spre origine, se poate odihni în sursa ei, pentru a realiza spontan identitatea cu fericirea. Meditația corect înțeleasă își propune exact această conștientizare. Iar „plictiseala” este de fapt evitarea acestei conștientizări.

Nu trebuie să faci nimic pentru a “deveni” fericit pentru simplul motiv că nu poți face nimic ca să devii tu însuți.

Însă poți să te înșeli în privința a ce ești cu adevărat. Iar soluția la necunoașterea sinelui devine a investiga cu sinceritate exact acest adevăr al identității reale.

Însă câtă vreme crezi că fericirea poate fi “obținută” vei ignora sau amâna autocunoasterea ca fiind irelevantă. Astfel ne irosim viața întrebând CUM putem obține ceea ce dependența ne cere (imposibilul), în loc să investigăm DE CE ne dorim acele lucruri. Întrebarea sinceră “de ce vreau asta?” este începutul procesului de autocunoaștere.

În continuare voi vorbi despre a cea mai comună dependență: dependența de confirmarea superiorității.