Frica de singurătate

Ce este frica?

Este anticiparea unei pierderi, a unui disconfort, a unei slăbiciuni.

Ce este singurătatea?

A fi singur (alone) nu e totuna cu a te simți singur (lonely). Poți să fi singur fără să te simți singur, cum ar fi atunci când mergi la baie, sau când muncești pe cont propriu.

Iar cele mai copleșitoare sentimente de singurătate le avem de fapt chiar în compania altor oameni care nu ne cunosc, care nu ne văd cu adevărat – așa cum simțim că suntem în realitate.

Ne simțim siguri când nu suntem văzuți așa cum suntem în realitate.

Să fim văzuți cu adevărat este atenția pe care ne-o dorim cu toții de la cele mai fragede vârste.

Însă am fost învățați să ne ascundem, să ne izolăm, să nu ne oferim decât atunci când putem obține un câștig bun în schimb.

De ce te simți singur?

Deoarece te reprimi și izolezi pentru a putea pretinde supunere în schimbul ofertei tale.

Ceea ce ai de oferit pentru plăcerea de a oferi (iubirea, exprimarea autentică) alegi să vinzi pentru “câștig” și “control”.

Te simți singur pentru că aștepți să îl deții pe cel care speri că o să te cumpere.

Și îl vei întâlni într-o relație inconștientă bazată pe tranzacționări și control.

Ceea ce crezi că controlezi, de fapt te controlează pe tine. Controlul este în egală măsură dependență. În realitate nu există nicio diferență între posesor și posedat, între puterea de a controla și slăbiciunea celui care se supune. Orice “stăpân” este de fapt sclavul sclavului de care depinde.

În realitate nu există stăpâni.

În realitate există doar sclavi – și oameni liberi.

Când vrei să controlezi, să deții, să posezi o persoană, îți generezi simultan slăbiciunea, dependența și frica de a pierde – ceea ce niciodată nu a fost în realitate al tău.

Fie că te vinzi scump, fie ca te vinzi ieftin, nu mai ești al tău în urma acestei tranzacții. Doar dacă te oferi pe gratis îți rămâi al tău însuți.

Singurătatea este autoizolarea atunci când nu găsești pe cineva suficient de bun (profitabil) care să te dețină și pe care să îl deții.

“Dar eu doar vreau să iubesc și să aparțin unui om care să fie doar al meu”

Dorința de a poseda e cea care crează frica de pierdere a posesiei.

Sclavia nu e iubire. Controlul nu e iubire. Frica și iubirea sunt incompatibile. Frica constrânge, iubirea eliberează.

Cu toții aparținem întregii lumi.

Everyone belongs to the world.

Iar libertatea de a fi autentic este pofta de viață sau fericirea autentică.

Însă nu poți să fii liber dacă nu îi eliberezi și pe ceilalti.

Eliberarea celorlalți le recunoaște și respectă autonomia, și ne permite experiența recunoștinței (iubirii) care nu poate exista decât de la egal la egal, în condiții de libertate.

Recunoștința (iubirea) poate exista doar de la un om liber – spre alt om care e la fel de liber.

Știi, exact așa cum erați la începutul relației, partea pe care toată lumea o recunoște ca fiind cea mai frumoasă.

Partea liberă.

Te rog nu mă întreba cum crești copii în condițiile relaționării libere.

Graba cu care îți vinzi libertatea pentru iluzia controlului este exact exemplul prost pe care copilul tău îl va perpetua în relațiile sale disfuncționale.

Asumarea responsabilității pentru decizia de a face un copil este exact ceea ce îți va răspunde la întrebare.

De libertatea noastră depinde libertatea copiilor noștri. Și de libertatea lor depinde responsabilitatea, maturizarea și împlinirea lor sufletească.

Ce se întâmplă dacă înfrunți frica de singurătate? Ce se întâmplă dacă te eliberezi împreună cu ceilalți?

Ce apără de fapt această frică?

Imaturitatea, dependența, slăbiciunea. Ne este frică să fim lăsați să ne purtăm singuri de grijă. Nu știm ce să facem cu suferința, cu neîncrederea și vrem ca altcineva să își asume responsabilitatea în locul nostru. Nu vrem să ne maturizăm și să ne asumăm responsabilitatea pentru propria viață.

Frica de singurătate este de fapt frica de maturizare.

Blocajul e confuzia dintre maturizare și apărarea imaturității denumită pervers “iubire”.

Justificările evoluționiste, identificarea cu rolul de victimă, superioritatea morală, spiritul justițiar, resentimentele, răzbunarea, cinismul – toate apară imaturitatea și sunt obstacole pentru eliberarea de suferință. Ele reprezintă calea lungă și dificilă. (Destinația este desigur aceiași, dar ești liber să alegi calea ocolitoare, a suferinței.)

Blocajul este susținut de perpetuarea iluziei separării între superioritate si inferioritate, între control și dependență, între posesor și deținut, între câștigător și pierzător.

Dar ele există numai împreună și alegerea uneia îți garantează experiența celeilalte.

Fericirea e libertate și libertatea nu poate fi construită pe controlul, detenția, nefericirea celorlalți, decât cu prețul propriei nefericiri.

Te simți singur pentru că ți-ai trădat sinele (libertatea de exprimare autentică) pentru controlul altora pe care pui vina pentru suferința cauzată de această trădare a ta.

Nu e nimeni de vină pentru această suferință. Iluzia controlului nu a afectat în niciun moment libertatea care ne definește. Ești, ai fost și vei fi întotdeauna 100% liber să alegi și să crezi ce vrei.

Însă adevărul e doar unul.

Iar curajul de a-l recunoaște e singurul mod de a te elibera de visele de suferință și de a regăsi recunoștința pentru oportunitatea de a fi viu.

Împreună cu toți ceilalți.