Nimic nu te epuizează mai mult într-o relație (de prietenie, intimă sau de afaceri) decât atunci când asculți pasiv fuga celuilalt de asumarea responsabilității pentru un prezent format din consecințele propriilor sale alegeri.

Dar să o luăm de la început.

Victimizarea este atunci când iei o decizie care duce la consecințe neplăcute (pe care nu le-ai anticipat) și apoi nu recunoști că tu ai luat decizia care te-a dus acolo, sugerând că ai fost forțat de împrejurări (adică că ți-a fost luată capacitatea de decizie).

De asemenea, la manevra asta se adaugă și plasarea responsabilității pentru propriul bine – pe ceilalți. Practic, în aceste situații, un adult independent se comportă ca un copil neajutorat care depinde de adulții din jur.

De exemplu, atunci când un prieten sau un partener se comportă urât cu mine, în loc să mă îndepărtez (adică să îmi asum responsabilitatea de a mă proteja de cei care încearcă să mă exploateze) – spun „celălalt trebuie să se schimbe” – deși am TOATE DOVEZILE că celălalt nu dorește să se schimbe.

Astfel nu îmi asum responsabilitatea pentru decizia de a rămâne într-o relație toxică (decizie care îmi perpetuează suferința până în momentul în care decid să mă îndepărtez).

Motivul real pentru care decid să rămân în situația/relația care îmi face rău este pentru că am o serie de beneficii materiale sau de imagine la care NU DORESC să renunț.

Beneficiile materiale sunt casa, banii sau ajutorul la diverse sarcini practice (activități ce țin de profesie sau școală, gatit, curățenie sau creșterea copiilor).

Beneficiile de imagine sunt acele roluri sociale „de succes” cu care mi-am decorat imaginea de sine și cu care m-am identificat: părinte grijuliu, partener iubitor și fidel, „workaholic”, familist convins, antreprenor de succes, etc.

Recunoașterea greșelii în decizia de a mă implica și de a ramâne în relațiile / jobul / situația care îmi crează suferință implică și PIERDEREA ACESTOR BENEFICII MATERIALE ȘI DE IMAGINE.

Adică pe lângă faptul că voi pierde banii și ajutorul celor de care depind, mă voi simți extrem de umilit când imaginea la care am lucrat multă vreme se dovedește ca fiind falsă, având în vedere că recunoașterea adevărului (a faptului că decizia a fost greșită, că m-am înșelat în legatură cu partenerul pe care mi l-am ales) – va duce la prăbușirea acestor roluri „de succes”, iar realitatea a ceea ce simt că sunt în intimitatea mea va fi dezvăluită (naiv, dependent, manipulativ și orgolios).

Cei care se victimizează (dau vina pe alții) încearcă astfel să își ascundă decizia de a păstra aceste beneficii în timp ce își promovează imaginea de victimă superioară moral. Ei speră astfel să poată constrânge prin învinovățire pe cel care controlează beneficiile de care ei sunt dependenți.

Victimă vs. victimizare

DIFERENȚA DINTRE O VICTIMĂ ȘI O PERSOANĂ CARE POZEAZĂ ÎN VICTIMĂ ESTE FAPTUL CĂ O VICTIMĂ ÎȚI CERE AJUTORUL, ÎN TIMP CE O PERSOANĂ CARE SE VICTIMIZEAZĂ DOAR SE PLÂNGE.

Senzația de epuizare pe care o simți când asculți un om care se plânge îți sugerează că ai de-a face cu o falsă victimă, cu cineva care joacă un rol și fuge de responsabilitatea propriei vieți, pentru a-și păstra beneficiile de care este dependent. Astfel ea îți va contracara orice sugestie sau sfat, ca fiind imposibil sau nerealist, ceea ce ar trebui să îți confirme că nu caută de fapt o soluție.

Însă atunci când o persoană îți cere ajutorul sau părerea în mod onest, asta înseamnă că deși s-ar putea să trăiască niște circumstanțe nefericite, el nu se victimizează, ci își asumă responsabilitatea pentru deciziile gresite, sau pentru neatenția sa din trecut. Asta îți arată prin faptul că încearcă să devină independent, are răbdare, este calm, face tot ce poate pentru a ieși din situatie, și îți ascultă cu respect și recunoștință sfaturile sau sugestiile, chiar dacă i se par nepotrivite.

Cel care se victimizează va avea întotdeauna o poziție de SUPERIORITATE morală, în timp ce o persoană onestă va cere ajutorul de pe o poziție de EGALITATE față de viață, și SMERENIE în fața LIMITELOR personale pe care experiența din prezent I LE-A DEZVĂLUIT.

Dacă vrei să vezi cu cine ai de-a face fă urmatoare afirmație și fii atent la reacție:
„Nu mi se pare că faci tot ce poți ca să ieși din această situație.”

Superioritatea morală a celui care se victimizează va fi jignită de această afirmație și el va riposta cu agresivitate pentru a-și apăra imaginea de victimă.

O persoană care vrea onest ajutorul va fi curioasă și îți va cere detalii, pentru că e cel puțin intrigată (daca nu entuziasmată) de existența unei soluții la care nu s-a gândit până acum.

Neatenția ta la intențiile reale ale celor care se victimizează te va duce în situații de epuizare în care îți risipești energia alimentând orgoliul și superioritatea celor care se plâng fără să facă nimic pentru a deveni independenți.

Cel mai bun serviciu pe care poți să îl faci celor care se victimizează este să te îndepărtezi de ei până vor decide să se raporteze corect la viață și la cei care le oferă ajutorul.