Cine are dreptate? Rezolvarea conflictului în cuplu.

A rezolva conflictul înseamnă a face pace.

Conflictul este întotdeauna între imagine (așteptări imaginate) și realitatea experienței directe.

Comunicarea autentică vorbește despre realitate, însă comunicarea iluzorie vorbește despre așteptări, și nu poate duce nicăieri.

Astfel orice cuvânt folosim, el se referă fie la realitate, la adevăr, fie la imaginație, proiecții, vise, așteptări.

“Relația” se poate referi la realitatea relației din prezent (timpul petrecut împreună), sau la relația pe care ne-o închipuim fiecare în minte (cum am vrea să ne vedem, sau cum credem că “ar trebui” să fie o relație).

De fapt nu există un conflict între parteneri. Există două conflicte: așteptările imaginate din mintea fiecărui partener sunt în conflict cu realitatea relației. Ambele conflicte trebuie rezolvate deoarece singurul punct comun în care partenerii se pot întâlni este realitatea.

Scurt spus: când ne certăm, niciunul dintre noi nu are dreptate!

Iar când ne împăcăm (cu realitatea), amândoi avem dreptate.

Conflictul e doar iluzia cum că poți câștiga ceva real prin pierderea celuilalt. Nu poți. Câștigăm și pierdem împreună.

A face pace înseamnă doar a accepta realitatea diferențelor dintre noi.

Orice relație are limite.

Diferențele nu sunt relația. Relația sunt compatibilitățile sau punctele comune. Orice relație va avea limite sau aspecte pe care nu putem coopera deoarece ne dorim lucruri diferite. A respecta diferențele (refuzurile) este primul pas spre rezolvarea conflictului. 

A primi un refuz pare a suporta o respingere din cauza dependențelor care s-au instaurat în relație. Dependența face ca refuzul să fie însoțit de sevraj, suferință. Astfel, al doilea pas în rezolvarea conflictului este ca fiecare partener să își abordeze individual dependențele, pentru ca fiecare să-și recupereze autonomia. Fără această autonomie individuală, relația degenerează într-una de codependență, similară unei relații de tip părinte-copil. Codependența este motivul pentru care pasiunea dispare în cuplu.

Recuperarea autonomiei partenerilor redefinește relația din una de codependență într-una de parteneriat, în care motivul continuării relației nu mai este frica de singurătate ci calitatea momentelor petrecute împreună.

Recuperarea independenței financiare, practice și emoționale este un proces individual de durată, și se numește maturizare. Fără această maturizare orice relație va degenera într-una de codependență, lipsită de pasiune. Consilierea individuală poate fi folosită pentru a susține acest proces individual de maturizare doar atunci când nu încurajează (nici măcar subtil) rolul de victimă.

Majoritatea relațiilor tind către codependență deoarece inconștient ne mutăm propriile responsabilități pe partener oprind sau chiar inversând procesul natural de maturizare. În momentul în care considerăm că am găsit pe cineva care credem o să ne facă fericiți (“jumătatea”, “sufletul pereche”), încetăm să ne mai considerăm responsabili pentru asta, și din acel moment se instaurează dependența. Astfel relația începe să degenereze într-o luptă pentru puterea de a deține și controla ceea ce credem că ne va face fericiți.

Justificarea atacului și argumentele prin care condamnăm, pedepsim si ne răzbunăm devin armele cu care luptăm cu cel care a devenit acum un inamic. Această transformare neobservată a partenerului în inamic este cauzată de o schimbare subtilă în scopul relaționării. Dacă inițial scopul relaționării era însuși partenerul, acum scopul este obținerea beneficiilor de care am devenit dependenți – de la partener. El este văzut acum ca un mijloc, sau obstacol, în obținerea acelor beneficii. Dacă la început puteam respecta refuzurile lui, acum le vedem ca nedreptăți, ca respingeri, ca refuzul de a plăti o taxă care ne este datorată.

Iertarea este restabilirea păcii. Iertarea este sfârșitul conflictului în acest moment. Iertarea este anularea datoriei, oprirea răzbunării și oprirea justificării atacului. Iertarea este eliberarea de vină și este vindecarea perspectivei distorsionate cum că realitatea este nedreaptă. Iertarea e singurul mod în care greșelile pot fi recunoscute fără frica de pedeapsă. Acesta e singurul pas care poate duce la pace și doar pacea e sfârșitul conflictului.

Amândoi ați greșit. Amândoi ați crezut vise copilărești care inevitabil s-au transformat în coșmaruri. Nu e nevoie să schimbați visul. Nu e nevoie să o luați de la început cu un vis nou. Doar trezirea la realitate vă poate elibera de fantasmele rolului de victime pe care l-ați jucat de prea mult timp.

Fiecare dintre voi alege să fie exact unde se află în fiecare clipă. Fiecare moment de suferință, de supărare, de conflict a fost ales voluntar de fiecare dintre voi. Niciun adult nu poate fi o victimă decât a propriilor sale alegeri. Fiecare adult este complice prin decizia de a participa și de a contribui la realitatea momentului prezent. Dacă suferi, înseamnă simplu că ai ales greșit. 

Mai vrei să suferi? Dacă răspunsul este nu, atunci e momentul să alegi din nou, cu mai multă responsabilitate și asumare. Alege din nou, cu mai multă compasiune și recunoștință. Ce dai și primești. În definitiv e treaba ta să îți găsești liniștea și locul. Iar ce trebuie să faci ca să primești tot ajutorul de care ai nevoie este să recunoști simplu că ai greșit – fără scuze, fără vină.